Monitorul Justiţiei | Motivare ÎCCJ: Acuzaţiile în dosarul lui Toni Greblă nu sunt susţinute de probele administrate

ÎCCJ arată că l-a achitat pe fostul judecător CCR Toni Greblă pentru trafic de influenţă, fals în acte şi coordonarea unui grup infracţional pentru că acuzaţiile formulate de către procurori nu sunt susţinute de probe, ba chiar sunt scrise în mod deficitar şi imprecis, arată Monitorul Justiţiei.

746 afișări
Imaginea articolului Monitorul Justiţiei | Motivare ÎCCJ: Acuzaţiile în dosarul lui Toni Greblă nu sunt susţinute de probele administrate

Motivare ÎCCJ: Acuzaţiile în dosarul lui Toni Greblă nu sunt susţinute de probele administrate

În motivarea soluţiei de achitare (în primă instanţă), judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie vorbesc şi despre interceptările convorbirilor telefonice despre care părţile din dosar au precizat, în cadrul unei şedinţe, că sunt nule, arată Monitorul Justiţiei.

„Inculpaţii G (Toni Greblă, n.r.) şi B (Ion Bîrcină, finul lui Greblă, n.r) au invocat şi faptul că, în cauză au fost efectuate înregistrări ale convorbirilor telefonice purtate de inculpaţi de către Serviciul Român de Informaţii, în baza unor mandate acordate potrivit Legii nr. 51/1991, în condiţiile în care obiectul prezentei cauze nu se încadrează în cazurile prevăzute de art. 3 din Legea nr. 51/1991. În analiza consecinţelor deciziilor Curţii Constituţionale asupra probelor administrate în cauză se impune a fi făcută o primă distincţie între activităţile de strângere de probe prin interceptarea şi înregistrarea convorbirilor sau comunicărilor, realizate anterior datei de 01.02.2014 şi întemeiate pe dispoziţiile art. 911 şi urm. Cod procedură penală anterior, cele efectuate după intrarea în vigoare a noului Cod penal şi de procedură penală şi activităţile de supraveghere tehnică desfăşurate în baza unui mandat emis de în condiţiile Legii nr.51/1991(anterior sau ulterior datei de 01.02.2014)”, arată magistraţii în motivarea soluţiei.

Citeşte continuarea pe MonitorulJustiţiei.ro

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici