Moţiunea simplă privind sănătatea, depusă de PNL la Senat, a fost respinsă

Moţiunea simplă "S.O.S.: Sănătatea în România lui Ponta respiră artificial! Românii mor cu zile!", iniţiată de PNL, a fost respinsă, marţi, în plenul Senatului, fiind înregistrate 84 de voturi "împotrivă", 56 de voturi "pentru" şi o abţinere.

123 afișări
Imaginea articolului Moţiunea simplă privind sănătatea, depusă de PNL la Senat, a fost respinsă

Moţiunea simplă privind sănătatea, depusă de PNL la Senat, a fost respinsă (Imagine: Silviu Matei/Mediafax Foto)

Senatorii s-au pronunţat asupra acestei moţiuni prin vot electronic secret.

Iniţiatorii solicitau prin moţiunea simplă demisia ministrului Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu.

Ministrul Sănătăţii, prezent marţi la Senat, a susţinut, înainte de dezbaterea în plen, că moţiunea PNL este superficial redactată, nu propune nicio soluţie, fiind "un fel de autocritică pentru ceea ce a făcut acest partid în perioada când era la guvernare".

”Am citit cu stupoare şi îngrijorare textul moţiunii depuse de domnii senatori din marele PNL. (...) Am văzut, de fapt, un text care este mai mult o autocritică decât o moţiune”, a declarat ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, care i-a acuzat pe senatorii liberali că au copiat textul moţiunii dintr-o moţiune mai veche, elaborată de PSD.

Senatorul liberal Ion Luchian a spus, în plenul Senatului, că ”ani de zile sistemul a rămas anchilozat, nereformat din cauza unor mentalităţi învechite, a intereselor de grup, a unui management defectuos, dar, mai ales, din cauza subfinanţării”.

Liberalii sunt nemulţumiţi de modul în care a fost elaborată Strategia Naţională de Sănătate 2012 - 2020, potrivit căreia pacientul are dreptul să fie reprezentat în mecanismele decizionale, să fie tratat cu respectul demnităţii şi drepturilor sale, iar scopul global al strategiei vizează îmbunătăţirea stării de sănătate a populaţiei României.

”Cum pot, oare, cei aflaţi la cârma Ministerului Sănătăţii să vorbească despre demnitate şi drepturi ale cetăţeanului, când, în anul de graţie 2015, sistemului sanitar i s-a alocat un procent de 4 la sută din PIB?! (...) Cum putem vorbi despre reformă, standarde înalte, performanţă, în condiţiile în care media europeană a procentului din PIB destinat sănătăţii este de 8-9 la sută pentru ţările din Vest şi de 6 la sută pentru cele din Estul Europei”, a spus Luchian.

”Doar indentificaţi anumite probleme, dar nu aveţi nicio idee de cum s-ar rezolva aceste probleme. Nu aveţi nicio expertiză”, a răspuns ministrul de resort, care a subliniat că principala problemă a sistemului medical este legată de modul în care se cheltuiesc banii.

”Atât eu, cât şi PSD punem pacientul şi medicul în centrul sistemului sanitar. Ca ministru, am reuşit să realizez investiţii importante”, a mai afirmat ministrul.

Bănicioiu a mai spus în plenul Senatului că Ministerul Sănătăţii a reuşit să redeschidă mai multe spitale şi să deblocheze posturile din sistemul medical, din septembrie 2014 şi până acum fiind angajate 5.000 de cadre medicale.

De asemenea, potrivit textului moţiunii, problemele cu care se confruntă Institutul ”Cantacuzino” se datorează incompeteţei, dezinteresului şi nepăsării. ”De aproape doi ani, acesta nu mai produce nimic! Cu alte cuvinte, acest institut a dispărut, practic, din punctul de vedere al liniei de producţie. Aceasta, în condiţiile în care, timp de peste 90 de ani, a produs vaccinuri pentru combaterea unora dintre cele mai grave boli contagioase”, spune Ion Luchian.

Ministrul Bănicioiu a dat asigurări că Guvernul face toate eforturile pentru evitarea închiderii Institutului Cantacuzino. ”Vreau să vă asigur că institutul va avea viaţă în continuare, eforturile Guvernului sunt în această direcţie”, a spus ministrul, menţionând că Guvernul va şterge datoriile institutului.

De asemenea, liberalii au reclamat şi modul în care este implementat de către Guvern cardul naţional de sănătate. ”Anunţat cu surle şi trâmbiţe, de la începutul anului, acest card s-a dovedit un fel de «cui al lui Pepelea». Factorii responsabili din Ministerul Sănătăţii nu au avut o colaborare efectivă cu CNAS, astfel încât să fie pus la punct un plan coerent de distribuire a acestor carduri în timp util”, a spus senatorul Ion Luchian.

Despre cardul de sănătate, Nicolae Bănicioiu a spus că lucrurile funcţionează, iar acest sistem trebuia implementat cu mulţi ani în urmă.

Moţiunea simplă privind sănătatea a fost depusă în plenul Senatului de către viceliderul grupului PNL, Dorin Dobra, fiind cea de-a treia acţiune de acest fel iniţiată de senatorii liberali în această sesiune, după moţiunile prin care s-au cerut demisiile miniştrilor Muncii şi Agriculturii şi care au fost însă respinse.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici