Naşul lui Adi Minune şi-a însuşit aproape jumătate de milion de euro

Naşul lui Adi Minune, Aurel Pârvu, arestat, joi dimineaţă, într-un dosar legat de fraude bancare, este acuzat că a obţinut aproape 450.000 de euro despre care ştia că provin dintr-o înşelăciune în dauna unei bănci, informează Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

110 afișări
Imaginea articolului Naşul lui Adi Minune şi-a însuşit aproape jumătate de milion de euro

Naşul lui Adi Minune şi-a însuşit aproape jumătate de milion de euro (Imagine: Thomas Dan/Mediafax Foto)

Într-un comunicat remis, joi, agenţiei MEDIAFAX, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Capitalei explică acuzaţiile pe care i le aduc lui Aurel Pârvu.

Acesta este acuzat de două fapte de complicitate la înşelăciune, precum şi de spălare de bani. Prima dintre cele două fapte, de complicitate la înşelăciune, se referă la ajutorul dat lui Dan Burcică şi Elenei Daniela Pârvoi pentru a încheia un contract între firma acesteia şi Primăria din Ştefăneştii de Jos, unde Pârvu era funcţionar, deşi acesta ştia că firma "nu desfăşoară nici un fel de activitate comercială", astfel că respectivul contract "nu poate fi executat".

Cea de-a doua faptă de care este acuzat - complicitate la înşelăciune - constă în ajutorul dat lui Burcică şi unui alt inculpat din dosar, Bogdan Aurel Vraciu, în a obţine fraudulos un credit bancar printr-o firmă, Pârvu participând, susţin procurorii, la "împărţirea folosului obţinut".

Fapta de spălare de bani constă în aceea că Pârvu "a dobândit suma de 447.750 de euro cunoscând că aceasta provine din săvârşirea infracţiunii de înşelăciune a cărei parte vătămată a fost unitatea bancară".

Tribunalul Bucureşti a decis, joi, arestarea preventivă pentru 29 de zile a lui Aurel Pârvu, fost consilier local al comunei Ştefăneştii de Jos şi naşul manelistului Adi Minune, actual consilier local în comună.

Aurel Pârvu este cercetat într-un dosar de fraude imobiliare în cadrul căruia au fost făcute, miercuri seară, mai multe percheziţii la sediul Primăriei din localitate şi la locuinţa acestuia.

Acţiunea de miercuri a anchetatorilor este o continuare a unei anchete mai vechi, în care mai multe persoane, printre care şi pastorul Dan Burcică, sunt acuzate în legătură cu fraude imobiliare. În noiembrie 2010, Burcică şi alţi opt suspecţi au fost reţinuţi. Pastorul este acuzat că ar fi obţinut credite bancare cu ajutorul unor acte false, din care reieşea că este proprietar al unui teren valoros, dar care, de fapt, aparţinea primăriei.

Aurel Pârvu (PSD) a candidat pentru postul de primar la Primăria din Ştefăneştii de Jos, la alegerile locale din 2008. Anghel Rababoc (PNG) a câştigat atunci alegerile pentru Primăria comunei ilfovene Ştefăneştii de Jos.

Pârvu a fost consilier local în Consiliul Local al comunei Ştefăneştii de Jos până în 29 septembrie 2009. Atunci, Consiliul Local a luat act de demisa depusă de Aurel Pârvu şi a declarat vacant locul de consilier local ocupat de acesta. O lună mai târziu, în locul lui Pârvu a fost validat Gheorghe Cataramă, care figura ca supleant pe lista de candidaţi a Partidului Social Democrat.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici