Nouă din cele mai mari zece bănci au decis să majoreze avansul la creditele pentru locuinţe

ING, sucursala grupului olandez cu acelaşi nume, a majorat miercuri avansul solicitat la creditele pentru locuinţe de la 15% la 25%, la doar două zile înainte de intrarea în vigoare a legii dării în plată.

1536 afișări
Imaginea articolului Nouă din cele mai mari zece bănci au decis să majoreze avansul la creditele pentru locuinţe

Nouă din cele mai mari zece bănci au decis să majoreze avansul la creditele pentru locuinţe

Banca Transilvania va lua la rândul ei decizia de a cere mai mulţi bani clienţilor care se prezintă la bancă pentru un împrumut ipotecar, potrivit unor surse din piaţă citate de ZF. Astfel, numărul băncilor mari care cer avans mai mare pentru creditele imobiliare în lei va ajunge la nouă, toate fiind membre ale Asociaţiei Române a Băncilor (ARB).

Acestea sunt: BCR, BRD, Raiffeisen, CEC Bank, Alpha Bank, Bancpost, Unicredit şi ING.

Singura bancă din top zece care încă mai practică avans de 15% la creditele în lei şi 25% pentru cele în euro, este Piraeus Bank.

Decizia de a înăspri condiţiile de creditare a fost luată din cauza dării în plată, unul dintre cele mai controversate acte normative din ultima perioadă de timp, care va intra în vigoare de mâine. Pe 13 mai se vor fi împlinit 15 zile de la publicarea legii în Monitorul Oficial, ceea ce înseamnă că primul client cu probleme la rambursarea creditelor imobiliare se poate prezenta la bancă pentru a preda cheile locuinţei şi prin urmare pentru a stinge datoria.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici