O franţuzoaică plecată în 2010 într-o călătorie prin Europa cu un măgar şi un catâr a ajuns în Timiş - FOTO

O tânără de 28 de ani din Franţa, pasionată de fotografie, care a pornit în 2010 într-o călătorie prin Europa, alături de un măgar şi un catâr, a ajuns, marţi, în drumul de întoarcere spre casă, la Sânnicolau Mare, în judeţul Timiş, spunând că România este "o destinaţie superbă de călătorie".

2160 afișări
Imaginea articolului O franţuzoaică plecată în 2010 într-o călătorie prin Europa cu un măgar şi un catâr a ajuns în Timiş - FOTO

O franţuzoaică plecată în 2010 într-o călătorie prin Europa cu un măgar şi un catâr a ajuns în Timiş (Imagine: Facebook)

Tânăra franţuzoaică Morgan Lefevre, în vârstă de 28 de ani, a pornit în anul 2010 într-o călătorie prin Europa, pasionată fiind de oameni, de locuri şi de fotografie. Ea a plecat din Franţa însoţită de prietenul său, având un măgar şi un catâr care să îi ajute la bagaje, dar şi la transport. În urmă cu două luni, prietenul tinerei a fost nevoit să se întoarcă în ţara natală, dar ea şi-a continuat călătoria, deşi recunoaşte că, iniţial, i-a fost greu fără el, însă în cele din urmă s-a obişnuit.

Morgan a vizitat ţări precum Italia, Slovenia, Croaţia, Bosnia, Serbia, Grecia şi Bulgaria, de unde a ajuns în România, pe drumul de întoarcere spre casă.

Marţi, ea a ajuns în cel mai vestic oraş al ţării, în Sânnicolau Mare, judeţul Timiş, unde a fost primită cum se cuvine de către localnici, aceştia oferindu i mâncare şi un loc unde să se adăpostească pe timpul nopţii.

"Am decis să vin în România pentru că nu am mai fost până acum, este o destinaţie superbă de călătorie. Din păcate, am ajuns aici iarna, dar ceea ce am văzut până acum a fost că oamenii sunt foarte deschişi, foarte drăguţi, foarte săritori, ţara voastră este romantică şi chiar poetică, natura este impresionantă. Am făcut o sumedenie de fotografii, am decis să călătoresc aşa pentru că pot admira totul, merg încet, nu mă grăbesc. Înainte să decid să plec în această călătorie alergam în fiecare zi, ca toată lumea, dar m-am săturat de agitaţia aceea. Acum merg pe jos, călare, simt lucruri, trec prin locuri pe care oamenii nu le văd, pentru că sunt prea grăbiţi", a declarat corespondentului MEDIAFAX Morgan Lefevre.

Tânăra, care este pasionată şi de fotografie, scrie, din când în când, articole de drumeţie pentru o publicaţie din Franţa, iar pentru aceasta este remunerată. Cu puţinii bani astfel obţinuţi, ea a reuşit, până acum, să îşi continue călătoria prin Europa, dar a spus că a găsit ospitalitate prin toate locurile pe unde a umblat.

Reprezentanţii Primăriei din Sânnicolau Mare au postat pe pagina de Facebook mai multe fotografii cu tânăra franţuzoaică, dar şi cu animalele ce o însoţesc în călătorie.

"Nu vă uitaţi visele şi să nu lăsaţi niciodată pe nimeni să vă oprească din drumul vostru spunându-vă că sunteţi prea tineri sau prea bătrâni, cu copii sau cu alte obligaţii. Nu căutaţi scuze pentru a vă îndepărta de visele voastre şi amintiţi-vă că riscul nu înseamnă întotdeauna pericol", este mesajul transmis de tânără, potrivit mesajului postat de reprezentanţii Primăriei.

Miercuri, Morgan Lefevre îşi va continua călătoria spre Franţa, prin Ungaria, apoi prin Slovenia şi Italia. Ea a estimat că va ajunge acasă în vară, prin luna iunie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici