Omul de afaceri Horia Simu, la ÎCCJ: Procurorul mi-a cerut să-i denunţ pe Alina Bica, Codruţ Olaru şi Cătălin Purcărin

Horia Simu a declarat, luni, la instanţa supremă, în dosarul în care este cercetat alături de A.Bica, că la DNA i s-a cerut să denunţe trei magistraţi de la DIICOT: pe C.Olaru, A. Bica şi C.Purcărin. Omul de afaceri spune nu îşi mai susţine varinta potrivit căreia ar fi dat bani unor şefi din DIICOT

2388 afișări
Imaginea articolului Omul de afaceri Horia Simu, la ÎCCJ: Procurorul mi-a cerut să-i denunţ pe Alina Bica, Codruţ Olaru şi Cătălin Purcărin

Omul de afaceri Horia Simu, la ÎCCJ: Procurorul mi-a cerut să-i denunţ pe Alina Bica, Codruţ Olaru şi Cătălin Purcărin

"Ce am spus la urmărirea penală şi la fond, că Şerban Pop mi-a spus că suma trebuia dusă la cineva din conducerea DIICOT, nu este adevărat. Vreau să vă spun de ce nu mai menţin: am dat declaraţie la parchet trei zile consecutiv, am fost adus din arest după trei luni şi ţinut în ancheta 12-10-11 ore, pe zile, o să ţin minte toată viaţa. Am fost asistat de avocat. Procurorul Popovici (n.r. Gheorghe Popovici, procuror DNA) mi-a propus două soluţii: prima, în care rămâneam martor în acest dosar, dacă i-aş fi denunţat pe toţi procurorii care au dat soluţie în cazul CUPROM, respectiv Codruţ Olaru, Cătălin Purcărin şi Alina Bica. Am refuzat să fac asta, neştiind nimic despre aceşti procurori. A doua soluţie a fost în sensul că "dacă scrii că banii au ajuns la cineva din conducerea DIICOT", nu mai cere prelungieea arestării preventive. Şi astăzi îmi este ruşine că am acceptat această variantă", a declarat omul de afaceri în sala de judecată.

Întrebat de judecători de ce nu a spus acest lucru şi instanţei de fond, Horia Simu a răspuns: "Nu mă lăsa să vorbesc, mă întrerupea la fiecare cuvânt. Era prima mea marturie, sunt o fire emotivă. Nu puteam să îmi continui ideile, dacă nu începeam o propoziţie cum dorea instanţa, mă întrerupea. Puteţi urmări înregistrările, nu am nimic e ascuns".

Omul de afaceri a spus Şerban Pop i-a cerut 1.500.000 de euro.

"Oamenii care trebuiau să primească bani de la Pop din cei daţi de mine erau oameni periculoşi, dar nu menţin afirmaţia că erau "oameni puternici din DIICOT". Suma a fost atât de importantă pentru mine pentru că eu am avut foarte multe afaceri în Africa. Acolo când ţi se cer 1000 de euro, 10.000 de euro, îi dai fără să întrebi. Când ţi se cere 1.500.000 de euro, sunt oameni dispuşi să facă cereri şi acte importante. Iar după ce mi s-a cerut aceasta sumă, în 2014 s-a redeschis a doua oară dosarul. Au urmat întâlniri şi telefoane de câteva ori pe săptămână cu domnul Pop, iniţiate de dânsul. Mă întreba mereu când plătesc. Până să semnez cu firma lui de avocatură mă suna de două-trei ori pe săptămână", a spus Simu.

Întrebat ce legături exista între Şerban Pop şi oamenii periculoşi, Simu a răspuns: "Existau oameni, ofiţeri activi ai anumitor servicii de informaţii, pe care Pop îi cunoştea".

Afaceristul le-a spus magistraţilor că i-a dat lui Şerban Pop, în total, 230.000 de euro, prin intermediar.

Întrebat de procurorul DNA de când îl cunoştea pe Şerban Pop , Simu a răspuns: "Din 2007 sau 2008, la nişte mese onomastice, petreceri. Nu pot spune ce persoane erau la acele mese, decât dacă declaraţi şedinţa nepublică".

În ceea ce o priveşte pe Alina Bica, avocatul acesteia a precizat că este în imposibilitatea de a face călătorii.

În acest dosar, magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au condamnat-o, pe 26 ianuarie 2017, pe Alina Bica, fostul procuror-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), la trei ani şi şase luni cu executare pentru favorizarea făptuitorului, încadrarea juridică fiind schimbată din luare de mită şi participaţie improprie sub forma determinării cu intenţie la săvârşirea fără vinovăţie a infracţiunii de abuz în serviciu în favorizarea făptuitorului.

În acelaşi dosar, fostul şef al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, Şerban Pop, a fost condamnat la cinci ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă. Şi în cazul acestuia, încadrarea juridică a fost schimbată din complicitate la infracţiunea de dare de mită în trafic de influenţă.

Totodată, afaceristul Horia Simu a fost condamnat la patru ani de închisoare cu executare pentru cumpărare de influenţă. Şi în cazul acestuia, judecătorii instanţei supreme au schimbat încadrarea juridică din dare de mită în cumpărare de influenţă.

Decizia nu a fost definitivă, apelul fiind în curs de judecare.

Potrivit rechizitoriului DNA, în 2014, Şerban Pop ar fi primit de la Horia Simu aproximativ 230.000 de euro, cash şi sub forma a două contracte de consultanţă judiciară, pentru a interveni la conducerea Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), în scopul soluţionării favorabile a unui dosar penal al omului de afaceri.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici