Oprea: Sperăm ca printr-un efort, cu banii pe care îi avem, să putem cumpăra avioane F-16

Ministrul Apărării Naţionale, Gabriel Oprea, şi-a exprimat speranţa că România va reuşi să achiziţioneze, printr-un efort financiar, cu banii existenţi, "încet, dar sigur", avioane americane de tip F-16, folosite şi de alte state NATO din zonă.

Gabriel Oprea (Imagine: Bogdan Maran/Mediafax foto)

Gabriel Oprea a declarat, sâmbătă, la Cluj-Napoca, la finalul unei reuniuni a UNPR, că "este bine" că bugetul alocat Ministerului Apărării în 2012 prin proiectul de buget a crescut puţin faţă de acest an.

"Sperăm că vom putea, printr-un efort, cu banii pe care îi avem, încet, dar sigur, să putem să cumpărăm acele avioane pe care întreaga zonă NATO le are, F-16. Am avut în ultima perioadă un buget de avarie, am cerut 2,38 la sută din PIB, pe care România şi l-a asumat la intrarea în NATO, dar vedeţi care sunt posibilităţile României acum. E bine că a crescut puţin şi sunt convins că în momentul în care vom avea posibilitate economică vom primi bugetul de 2,38 la sută. Cu acest buget de avarie de până acum ne-am îndeplinit misiunile din ţară şi în teatrele de operaţii din străinătate. Avem nevoie de bani, de acel 2,38 la sută din PIB pentru Apărare, pentru a avea tehnică de luptă modernă", a spus Oprea.

El a afirmat că bugetul Ministerului Apărării nu afectează securitatea naţională a României.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, în 21 septembrie, la TVR 1, referindu-se la achiziţia de avioane F16, că România nu are acum bani să angajeze asemenea contracte, dar că se caută soluţii de finanţare pe termen lung, care să nu afecteze bugetul României într-un mod brutal.

Ministrul de Externe, Teodor Baconschi, declara, în 16 septembrie, că există varianta ca România să cumpere din SUA avioane F16 noi la acelaşi preţ cu cele în uz, arătând că ambasadorul american trebuie crezut când face afirmaţii publice.

Mark Gitenstein declarat, în 15 septembrie, că printre subiectele discutate de preşedintele Băsescu în SUA s-a numărat şi cel referitor la achiziţionarea de avioane F16, existând un plan care prevede o înţelegere regională, astfel că ar putea fi aparate noi, ceea ce ar ajuta linia de producţie Lockheed Martin.

Ambasadorul a spus că la această idee face referire şi prevederea din declaraţia comună cu privire la parteneriatul strategic potrivit căreia România şi SUA îşi propun să lucreze împreună la o abordare cu caracter regional care să poată ajuta ţările interesate să-şi modernizeze forţele aeriene.

"Este un plan care include şi Croaţia şi Bulgaria (...) Declaraţia se referă la acest lucru", spunea Gitenstein.

El a explicat că este vorba despre un "efort regional" care ar reduce costul acestor avioane prin faptul că ajută linia de producţie a companiei Lockheed Martin, dar şi pentru că ar presupune o diminuare a costurilor pentru antrenarea piloţilor.

CSAT a aprobat în martie 2010 achiziţionarea a 24 de avioane F16 în uz. Achiziţionarea avioanelor F16 aprobată de CSAT costa aproximativ 1,3 miliarde dolari, primele aparate, cu o resursă de zbor estimată la încă 10-15 ani, urmând să ajungă în România în 2013. Ministerul Apărării preciza la acel moment că cele 24 de avioane aprobate de CSAT sunt variantă Block 25, revitalizate şi complet echipate, iar pachetul cuprinde asistenţă tehnică pentru o perioadă de 3-5 ani şi pachet de suport logistic, simulatoare de zbor, pregătirea personalului navigant şi tehnic, transportul, adaptarea infrastructurii de la sol, muniţia, armamentul, costuri administrative.

În primăvara acestui an, oficiali bulgari anunţau varianta unei negocieri între România, Bulgaria, Croaţia şi Turcia pentru un program comun de achiziţie de astfel de avioane. Informaţia nu a fost confirmată la Bucureşti, dar nici dezminţită.

În august anul trecut, premierul Emil Boc declara că Executivul nu are bani pentru achiziţionarea avioanelor multirol.



comentează şi tu Momentan sunt 27 comentarii
Taguri:
OPREA ,
AVIOANE F-16 ,
ACHIZITIE
COMENTARII
  • Pilot clasa I 29 mar 2012

    Noi am mai avut avioane de suprematie aeriana, vezi Mig 29 Fulcrum......daca se ia sa se ia avioane F16 noi, olandezii si portughezii le au de 30 de ani si le-au modernizat de vreo 3 ori..nu se merita...se merita doar F16 Bl.50 sau 52 noi. Alfel iar suntem cei mai parliti....

  • Ambrus 28 nov 2011

    Romania este libera sa cumpere ce vrea si de unde vrea, altfel nu s-ar mai numi democratie ci dictatura. Romania a ales aparate F-16 noi, mai scumpe dar mult mai bune. Bine punctat domnule Oprea.

  • None 28 nov 2011

    Nu conteaza ce cumpara, d-alea americane, d-alea europene, chiar nu conteaza, important e ca s-a luat decizia sa se cumpere ca am inteles ca astea ale noastre sunt de muzeu.

  • vezi toate comentariile
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMǍ Nu existǎ articole similare
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa