Oprescu a cerut operatorilor de deszăpezire să împrăştie antiderapant

Primarul general Sorin Oprescu le-a cerut operatorilor de deszăpezire să împrăştie, în noaptea de luni spre marţi, material antiderapant în zona pantelor, rampelor şi a podurilor, dar şi pe arterele principale şi cele laterale, în special la intrările în şcoli, spitale şi alte instituţii publice.

313 afișări
Imaginea articolului Oprescu a cerut operatorilor de deszăpezire să împrăştie antiderapant

Oprescu a cerut operatorilor de deszăpezire să împrăştie antiderapant (Imagine: Alexandra Solomon/Mediafax Foto)

Solicitarea a fost făcută având în vedere avertizarea cod galben de ninsori şi viscol emisă de meteorologi, precum şi condiţiile favorabile formării poleiului, se arată într-un comunicat remis MEDIAFAX de Primăria Capitalei.

Totodată, primarul general a cerut reprezentanţilor Regiei Autonome de Transport Bucureşti (RATB) să acţioneze, cu prioritate, pe refugiile de tramvai şi în statiile de autobuz şi troleibuz.

Potrivit municipalităţii, operatorii de deszăpezire au pregătit utilajele pentru a interveni în cel mai scurt timp, în funcţie de evoluţia condiţiilor meteo.

În noaptea de duminică spre luni, potrivit raportului operatorilor de salubrizare, în Bucureşti s-a acţionat cu 209 utilaje şi 308 operatori manuali, iar în cursul zilei de luni, în toate sectoarele au lucrat 95 de utilaje şi 1.128 operatori manuali de deszăpezire.

De asemenea, în zonele unde s-au înregistrat acumulări de zăpadă sau apă, în urma împrăştierii de material antiderapant, operatorii de deszăpezire au intervenit pentru evacuarea zăpezii de la rigolă, iar în unele cazuri Apa Nova a acţionat pentru decolmatarea gurilor de canal.

Potrivit datelor din programul de deszăpezire, Capitala are la dispoziţie 591 utilaje, 3.314 angajaţi ai operatorilor de salubrizare şi aproape 30.000 de tone de material antiderapant.

Jumătatea de sud a ţării şi Moldova se vor afla de marţi, ora 12.00, până miercuri, la aceeaşi oră, sub cod galben de ninsori abundente, intensificări ale vântului şi viscol, potrivit unei atenţionări emise luni de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

La jumătatea săptămânii, în Bucureşti vor fi înregistrate, pe timpul nopţii, temperaturi de până la minus 20 grade Celsius.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici