Oprescu: Vom da bani la lumină, apa de la closet, dar nu vom avea controlul activităţii spitalelor

Primarul Sorin Oprescu a spus, sâmbătă, că prin proiectul privind descentralizarea autorităţile locale vor da bani pentru lumină, apa de la closet, reparaţii, dar nu vor avea controlul calităţii activităţii din spitale, precizând că îl va sesiza, luni, pe ministrul Sănătăţii în cazul acestui proiect

33 afișări
Imaginea articolului Oprescu: Vom da bani la lumină, apa de la closet, dar nu vom avea controlul activităţii spitalelor

Oprescu: Vom da bani la lumină, apa de la closet, dar nu vom avea controlul activităţii spitalelor (Imagine: Gabriel Petrescu/Mediafax Foto)

Edilul şef al Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat că îl va sesiza luni pe ministrul Sănătăţii în legătură cu proiectul privind descentralizarea în Sănătate, arătând că acesta are modificări ce nu vor permite în viitor continuarea dezvoltării unui act medical de calitate, aşa cum s-a întâmplat cu spitalele transferate în 2009.

Oprescu a precizat că modelul pilot de descentralizare în Sănătate realizat în 2009 şi care reprezintă un etalon pentru extinderea acţiunii la nivel naţional nu are nicio legătură cu actele în baza cărora municipalitatea a reuşit "să dezvolte un act de calitate în unităţile preluate".

Primarul Capitalei a mai spus că nu ştie dacă ministrul Cseke Attila cunoaşte modificările care apar în proiectul privind extinderea descentralizării în Sănătate.

"Ministrul ori nu ştie, ori nu ştie. El nu este din domeniu. Cei din jurul lui sunt nişte ticăloşi. Trebuie să separăm foarte bine responsabilităţile directorilor şi a celor care acordă bani în acest sistem. Toate partidele vin cu vorbe goale. Am fost şi eu în partid şi m-am luptat cu ai mei. Vom da bani pentru lumină, apa de la closet, reparaţii, dar nu vom avea controlul asupra calităţii activităţii din spitale", a declarat primarul Sorin Oprescu, care a participat, sâmbătă, la o acţiune de plantare de copaci la Spitalul Colentina.

Oprescu a precizat că în sesizarea pe care Primăria Capitalei o va trimite, luni, ministrului Sănătăţii, Cseke Attila, va arăta că în noul proiect privind descentralizarea există multe inadvertenţe faţă de documentul iniţial.

"Suntem lăudaţi pentru modul în care am realizat descentrealizarea spitalelor. Suntem daţi exemplu chiar în nota de fundamentare a proiectului de ordonanţă de Guvern privind extinderea descentralizării la nivel naţional. Din nefericire însă, actul normativ are modificări care nu ne vor permite în viitor să continuăm dezvoltarea unui act medical de calitate aşa cum s-a întâmplat în 2009. Potrivit acestui document, vom da bani şi nu vom avea niciun control asupra calităţii actului medical", a afirmat primarul general.

Directorul Administraţiei Spitalelor şi Servicii Medicale Bucureşti (ASSMB), Marius Savu, a susţinut şi el ideea că ceea ce este propus în proiectul de act normativ este foarte diferit de proiectul pilot pentru Bucureşti.

"Vom depune la Ministerul Sănătăţii propunerile noastre. În forma actuală sunt probleme foarte grave în proiectul de act normativ. Vom avea 18 consilii de administraţie, poate chiar 21, pentru că ni se mai dau trei spitale. Cu 21 de structuri mixte orice decizie privind strategia va fi imposibil de finalizat. Rolul primarului ca instituţie este nul, iar primăria va deveni plătitoare de bani fără niciun control", a spus Marius Savu.

El a precizat că introducerea termenului de primar de sector este o altă problemă a noului proiect privind extinderea descentralizării.

"Primarii de sector nu sunt entităţi patrimoniale şi din cele două lucruri noi credem că cei care au făcut proiectul nu s-au aplecat suficient de mult asupra legii administraţiei publice locale", a mai spus directorul general al ASSMB.

Primarul Sorin Oprescu declara, vineri, că proiectul de ordonanţă privind descentralizarea spitalelor aflat pe site-ul Ministerului Sănătăţii este un simulacru, o insultă adusă bolnavilor, o încercare de a aduce directori numiţi pe criterii politice în fruntea unităţilor sanitare.

"Ei au făcut un proiect prin care noi să plătim şi ei să le administreze. Eu trebuie să vin dimineaţa să plătesc lumina şi gazele şi să plec acasă", a mai spus Oprescu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici