Părinţii lui Şerban Huidu, victimele unei agresiuni. Tatăl, internat în stare gravă. Agresorul a fost ARESTAT

Părinţii lui Şerban Huidu au fost internaţi, luni, la Spitalul de Urgenţă "Bagdasar-Arseni" din Capitală, după ce au fost agresaţi în resturantul propriu de un bărbat, tatăl jurnalistului având mai multe plăgi tăiate la faţă, la coloana cervicală şi la o mână, iar mama fiind tratată ambulatoriu. Agresorul a fost arestat preventiv pentru 29 de zile.

2269 afișări
Imaginea articolului Părinţii lui Şerban Huidu, victimele unei agresiuni. Tatăl, internat în stare gravă. Agresorul a fost ARESTAT

Şerban Huidu (Imagine: Mihaela Cojocaru/Mediafax Foto)

UPDATE 20:20 - Agresorul părinţilor lui Şerban Huidu a fost arestat

Agresorul părinţilor lui Şerban Huidu a fost arestat preventiv pentru 29 de zile, potrivit unei decizii luate marţi de Judecătoria Sectorului 4, la propunerea anchetatorilor din acest caz, hotărârea putând fi însă atacată cu recurs la Tribunalul Bucureşti.

Constantin Andrei Ştefan, în vârstă de 36 de ani, este acuzat de ultraj contra bunelor moravuri.

Surse din Poliţie au declarat, pentru MEDIAFAX, că părinţii lui Şerban Huidu sunt aşteptaţi să dea declaraţii în acest caz şi, eventual, să depună plângere şi să prezinte certificatul medico-legal, situaţie în care agresorul ar putea fi acuzat şi de loviri şi alte violenţe.

"Tatăl lui Huidu a fost adus la spital luni, la ora 16.30, şi a fost internat cu plăgi tăiate la nivelul feţei, coloanei cervicale şi la deget. Starea lui era gravă, mai ales că avea hemoragie puternică.A fost operat. Acum este stabil, va mai rămâne internat probabil două-trei zile", a declarat Anda Mihai, medic chirurgie plastică la "Bagdasar-Arseni".

Mama lui Huidu a fost adusă la spital la ora 18.00, cu contuzii minore, şi nu a fost internată în spital, potrivit sursei citate.

Agresiunea a avut loc luni după-amiază, la terasa care aparţine tatălui lui Şerban Huidu şi soţiei acestuia.

Potrivit poliţiştilor, din cercetări a reieşit că un client de 36 de ani a refuzat să achite nota de plată şi s-a luat la harţă cu patronul Florin Huidu şi cu soţia acestuia. În timpul disputei, clientul, aflat în stare de ebrietate, a pus mâna pe o halbă şi i-a lovit pe cei doi.

Cazul este cercetat de poliţiştii de la Secţia 16.

Florin Huidu are, de mai mulţi ani, o terasă în cartierul Berceni din sectorul 4.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici