Pasarela din Mamaia a fost inaugurată. Radu Mazăre, apariţie spectaculoasă la festivitate - GALERIE FOTO

Primarul municipiului Constanţa, Radu Mazăre, a inaugurat, luni, pasarela din Mamaia, venind direct de pe mare la bordul unei şalupe, însoţit de mai multe tinere, cu acest prilej fiind făcută şi prima cursă de agrement către portul turistic Tomis, zeci de oameni înghesuindu-se pentru loc pe vaporaş.

28602 afișări
Imaginea articolului Pasarela din Mamaia a fost inaugurată. Radu Mazăre, apariţie spectaculoasă la festivitate - GALERIE FOTO

Pasarela din Mamaia a fost inaugurată. Radu Mazăre, apariţie spectaculoasă la festivitate(Imagine: Cristi Cimpoes/Mediafax Foto)

După ce şi-a făcut o apariţie spectaculoasă la bordul unei şalupe şi fiind însoţit de mai multe tinere, primarul Constanţei, Radu mazăre, s-a urcat apoi pe pasarelă şi a spus zecilor de persoane prezente că în această săptămână plimbările cu vaporaşul sunt gratuite, după care costul unei călătorii va fi de 35 de lei.

"În această săptămână vor fi plimbări gratuite pentru constănţeni, fiindcă nu sunt atât de mulţi turişti, şi proprietarul vaporaşului a oferit pentru constănţeni aceste plimbări gratuite. Probabil vor fi şase - şapte curse pe zi de aici din Mamaia până în portul Tomis şi retur. Vor fi mai multe pasagere de acest gen plus alte veliere din portul Tomis care vor veni să ofere aceste plimbări. (...) Preţul unei curse care va dura o oră va fi de 35 de lei. Pe pasager turiştii găsesc atât bar, cât şi restaurant, dar şi o formaţie de muzică unde vor asculta cu predilecţie muzică grecească. Vaporaşul poate fi închiriat pentru petreceri private, atât pe timpul zilei, cât şi pe timpul nopţii", a afirmat Radu Mazăre.

El a spus că intenţionează realizarea altor două pasarele de acest gen în staţiunea Mamaia, dar acestea trebuie realizate pe tot litoralul românesc.

 

"Este prima dintr-un număr de pasarele pe care le vom face pe litoralul Mării Negre, o să mai construim încă două în Mamaia după care o să mai construim cu Ministerul Dezvoltării mai multe pasarele până în sudul litoralului. Nu este o invenţie a mea, aşa ceva există peste tot în locurile care au pretenţia că oferă un turism civilizat", a explicat primarul municipiului Constanţa.

El a anunţat că de luna viitoare vor veni turişti din Iran pe litoralul românesc şi a spus că speră ca acesta să fie doar primul pas în atragerea turiştilor cu bani în Constanţa.

"Începând cu luna iulie vor fi chartere cu turişti din Iran, vor veni direct din Teheran la Constanţa şi sper eu să fie primul pas în a deschide Constanţa către străinătate şi mai ales către zonele din lume care au bani, că de turişti care să cheltuiască aici avem nevoie", a precizat Mazăre.

De asemenea, preşedintele ANAT, Corina Martin, prezent la eveniment, a spus că în următorii ani Mamaia va fi o destinaţie importantă şi pentru turiştii străini, nu doar pentru români, cum este în prezent.

"Vă spun că pentru mine şi pentru colegii din turism este o zi de istorie. Cred că vor mai fi multe zile la fel de însemnate de acum înainte, ne-am străduit mult, vă felicit domnule primar că nu aţi renunţat la niciunul din proiectele noastre, cred că în acest an începem într-adevăr cu toţii să avem o nouă atitudine. Daţi-mi voie să vă spun nu doar că în acest moment Mamaia este staţiunea numărul 1 a României, am spus-o de câteva luni, aşa atestă ANAT, dar Mamaia va fi cu certitudine un punct important pe harta destinaţiilor internaţionale în foarte puţini ani", a afirmat Corina Martin.

Deşi Mazăre le-a spus oamenilor că vor avea ocazia să se plimbe cu vaporaşul, zeci de persoane s-au îmbrâncit pe pasarelă pentru a prinde un loc în prima cursă, fiind nevoie chiar de intervenţia primarului care a făcut apel la cei prezenţi să nu se mai înghesuie. În cele din urmă, când a ajuns la capacitatea maximă de 148 de persoane, vaporaşul a plecat în minicroazieră, având la bord şi oficialităţi locale.

După ce vaporaşul a ajuns în portul Tomis, Mazăre a mai dezvăluit câteva proiecte pe care le are în vedere pentru dezvoltarea turismului.

"Următoarele două proiecte pe care o să le facem vor fi şi mai spectaculoase decât pasarelele. Unul va fi deschiderea lacului Siutghiol în mare şi atunci navele vor putea intra de pe mare pe lacul Siutghiol, care mărgineşte staţiunea Mamaia, iar celălalt va consta în realizarea a patru insuliţe pe mare, pe traseul pe care noi l-am făcut astăzi din Mamaia în Constanţa. Aceste insuliţe vor fi realizate odată cu proiectul pe fonduri europene pentru stabilizarea plajelor şi lărgirea falezelor şi va fi fără bani din bugetul Primăriei sau de la bugetul naţional. Aceste insuliţe vor fi faţă în faţă cu plaja de la Mamaia, unii vor face plajă în Mamaia şi se vor uita la cei de pe insulă şi cei de pe insulă se vor uita la cei din Mamaia, va avea un cheu de acostare şi va avea un restaurant unde oamenii să poată mânca în timpul zilei şi nopţii. Insulele vor avea suprafaţa de un hectar", a mai afirmat Radu Mazăre.

La finalul cursei, în portul Tomis, autorităţile locale au desfăcut o sticlă de şampanie, cu care i-au stropit pe cei prezenţi, că se aflau pe cheu sau pe vapor.

Pasarela este amplasată în Marea Neagră, pornind de pe plaja din dreptul hotelului Victoria, prelungindu-se în apă pe o distanţă de aproximativ 420 de metri în larg şi finalizându-se printr-un debarcader pentru acostarea ambarcaţiunilor de agrement pentru turişti. Valoarea investiţiei a fost de patru milioane de lei de la MDRT, contribuţia Primăriei Constanţa fiind de 580 mii de lei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici