- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Sport
- Externe
- Cultură-Media
- Life-Inedit
- Ştiinţă-Sănătate
- Revista presei
Patriarhia Română: Depaşim criza prin continuarea construcţiei de biserici
Toate lăcaşurile de cult aflate în diferite stadii de construcţie şi cele care urmează să fie ridicate trebuie finalizate fie şi într-un ritm mai lent, chiar dacă România se confruntă cu o severă criză economico-financiară, consideră Patriarhia, ca răspuns la sugestiile privind oprirea lucrărilor.
"Considerăm înşelătoare opinia conform căreia trebuie făcute economii, inclusiv prin sistarea lucrărilor la lăcaşurile de cult aflate în construcţie, deoarece prin edificarea unui lăcaş de cult se întăreşte solidaritatea şi cooperarea dintre credincioşi, inclusiv întărirea vieţii spirituale, care permite oamenilor să depăşească orice fel de criză, fără să se autodemoleze, ajungând la deznădejde sau la dezumanizare. În eventualitatea întreruperii lucrărilor deja începute sau a amânării începerii construirii de noi biserici deja proiectate există riscul deteriorării rapide a construcţiei aflate în curs de execuţie, precum şi a materialelor de construcţie achiziţionate", potrivit unui comunicat al Patriarhiei Române.
Potrivit reprezentanţilor BOR, a opri lucrările deja începute nu înseamnă doar restrângerea unei activităţi cu scopul economisirii de bani, ci şi o "consacrare a eşecului" unui lucru bine început, cu speranţă, dar nefinalizat.
BOR consideră că actuala criză financiar-economică este rezultatul "unei profunde crize spirituale şi morale care poate fi depăşită prin sporirea credinţei, a rugăciunii şi cooperării pentru a finaliza un lăcaş de cult care adună oameni, care sunt învăţaţi să se respecte şi să se ajute reciproc".
"Fiecare biserică este un simbol al credinţei, speranţei şi al iubirii (comuniunii şi cooperării), într-o lume prea adesea confuză, individualistă, învrăjbită şi fără ideal comunitar pe termen lung", a precizat sursa citată.
Patriarhia Română consideră că viaţa spirituală este "un izvor" de "cooperare şi solidaritate socială", în contextul în care, pe lângă majoritatea lăcaşurilor de cult aflate în construcţie, sunt prevăzute a funcţiona şi centre social-filantropice şi culturale de care vor beneficia copiii ai căror părinţi sunt plecaţi în străinătate, persoanele vârstnice singure sau alte categorii defavorizate din comunitatea respectivă.
"De aceea, tocmai pentru a depăşi atât criza morală şi spirituală, cât şi pe cea financiar-economică actuală, considerăm că trebuie continuate lucrările la bisericile aflate în construcţie, chiar dacă ritmul de execuţie va fi mai lent. În plus, continuarea lucrărilor de construire a bisericilor, ca şi începerea construirii altora, asigură noi locuri de muncă şi combate individualismul prin cultivarea spiritului comunitar de solidaritate socială", se arată în comunicatul de miercuri al Patriarhiei Române.
-
Rick Santorum, câştigătorul scrutinului din Colorado
Externe astăzi, 08:15
Catolicul fervent Rick Santorum a câştigat scrutinul republican organizat marţi seara în Colorado (vest), în vederea alegerilor prezidenţiale americane din noiembrie, a declarat pentru CNN un oficial din cadrul partidului republican din acest stat. citeşte tot
-
Român mort la Toulouse, în urma unui incendiu
Externe astăzi, 06:23
Un român a murit marţi într-un incendiu aparent accidental, posibil declanşat de un reşou, într-o clădire pe care o ocupa împreună cu alte persoane la Toulouse, au anunţat poliţia şi pompierii. citeşte tot





is prea socat ca sa ma intreb mai mult decat "astia pe ce lume traiesc?!?!?"
Sunt atat de scarbita de ceea ce am citit, de popii care opersc coliva babelor, ca nu am decat o vorba:
r'ati ai draku ca nu va mai satura Dumnezeu!!!
Nu am am nervi sa fiu delicata. Mi-a ajuns cutinul la os prea tare!
SI DA, URASC POPIII SI NU DAU 2 BANI PE BISERICA!
Dumnezeu e in sufletul meu, nu in vila popii cu 3 etaje!!!!
Huooooooo, ca in iad o sa ajungeti
PreoÅ£ii-ÅŸi adâncesc p*** încă vreo 10 cm în coasta românului.
E de c***t că aberaÅ£iile astea, care ar trebui să rămână la stadiul de surse de amuzament, vor fi luate în serios de cretinii ortodocÅŸi ÅŸi fix asta se va întâmpla. Oricât de absurd ar suna, sunt convins că aÅ£i convins destui oameni că de biserici au nevoie... Biserici. Biserica mă-sii...