Patru elevi din Capitală care s-au încăierat cu săbii şi cuţite, arestaţi preventiv. Anchetă socială şi evaluare pentru unul dintre elevii implicaţi

Patru dintre cei nouă elevi ai Colegiului "Dimitrie Leonida" din Capitală care s-au încăierat cu săbii, cuţite şi bastoane telescopice au fost arestaţi preventiv pentru 19 zile, de magistraţii Judecătoriei Sectorului 2.

158 afișări
Imaginea articolului Patru elevi din Capitală care s-au încăierat cu săbii şi cuţite, arestaţi preventiv. Anchetă socială şi evaluare pentru unul dintre elevii implicaţi

Patru elevi din Capitală care s-au încăierat cu săbii şi cuţite, arestaţi preventiv (Imagine: Tibi Bologh / Arhiva Mediafax Foto)

Nouă elevi de la Colegiul "Dimitrie Leonida" din Capitală au fost ridicaţi miercuri de poliţişti, după ce s-au încăierat cu săbii, cuţite şi bastoane telescopice, pe o stradă din Sectorul 2.

În urma audierilor, anchetatorii au reţinut patru dintre cei nouă elevi ridicaţi şi au cerut instanţei arestarea lor preventivă.

Magistraţii Judecătoriei Sectorului 2 au admis propunerea anchetatorilor şi au emis mandate de arestare preventivă pentru 19 zile pe numele celor patru elevi.

Decizia Judecătoriei Sectorului 2 nu este definitivă, putând fi contestată la Tribunalul Bucureşti.

Doi dintre cei arestaţi au vârsta de 17 ani, unul are 18 ani, iar al patrulea are 20 de ani, potrivit unor surse din Poliţie.

Sursele citate au precizat că toţi cei nouă elevi audiaţi sunt urmăriţi penal pentru ultraj contra bunelor moravuri, patru dintre aceştia fiind cercetaţi şi pentru port ilegal de armă albă.

Potrivit anchetatorilor, miercuri dimineaţă, în jurul orei 8.00, pe o stradă din sectorul 2 a izbucnit un conflict la care au participat mai mulţi tineri cu vârste între 16 şi 20 ani, toţi elevi de la Colegiul Tehnic "Dimitrie Leonida".

În urma incidentului, patru dintre elevii implicaţi au ajuns la Spitalul "Sfântul Pantelimon", pentru îngrijiri medicale.

Conflictul a fost aplanat de către poliţiştii care au venit la faţa locului după ce un martor a sunat la 112.

Comisarul şef Cătălin Păştin, şeful Secţiei 9 Poliţie, a anunţat că la faţa locului au fost găsite obiecte contondente, bastoane telescopice, cuţite şi o sabie.

Anchetă socială şi evaluare pentru unul dintre elevii implicaţi în conflict

Unul dintre elevii care s-au bătut miercuri pe o stradă din Sectorul 2 va fi evaluat şi inclus într-un program de consiliere, inspectorii DGASPC urmând să facă o anchetă socială pentru stabilirea situaţiei familiale, potrivit Primăriei Sectorului 2.

"În urma verificărilor efectuate de inspectorii Primăriei Sectorului 2 a reieşit că trei dintre cei şase minori implicaţi, miercuri, în încăierarea cu săbii, cuţite şi bastoane pe o stradă din Sectorul 2 au domiciliile în judeţul Călăraşi, doi sunt din judeţul Ilfov şi unul dintre ei domiciliază fără forme legale în sectorul 2 (are domiciliul cu forme legale în sectorul 3)", arată joi instituţia, într-un comunicat de presă.

Reprezentanţii autorităţii locale au precizat că, în cazul minorului care domiciliază fără forme legale în Sectorul 2, inspectorii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) vor evalua situaţia familială a acestuia, "în vederea identificării nevoilor cu care se confruntă şi a facilitării accesului la serviciile sociale ale direcţiei".

"Minorul va fi evaluat în cadrul serviciilor de specialitate ale Primăriei Sectorului 2 şi va fi inclus într-un program de consiliere, iar familia va fi monitorizată în vederea prevenirii comportametelor de tip delincvent", a precizat sursa citată.

De asemenea, Primăria Sectorului 2 va sesiza direcţiile de protecţia copilului din judeţele Călăraşi şi Ilfov pentru cei cinci minori care au fost implicaţi în incident, "în vederea întreprinderii măsurilor legale care se iau în asemenea condiţii".

Reprezentanţii Primăriei Sectorului 2 au mai arătat că în incident au fost implicaţi şi patru tineri majori, aceştia având domiciliile în judeţul Călăraşi, în judeţul Ilfov, în Sectorul 3 şi, respectiv, în Sectorul 2.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici