Patru poduri peste râul Dâmboviţa din Capitală vor intra în reparaţii timp de un an

Primăria Capitalei va demara lucrările de consolidare şi de reparare la mai multe poduri peste râul Dâmboviţa. Este vorba de podurile Ciurel, Eroilor, Operei, Timpuri Noi, pentru care Consiliul General al Municipiului Bucureşti a aprobat indicatorii economici în şedinţa de joi.

953 afișări
Imaginea articolului Patru poduri peste râul Dâmboviţa din Capitală vor intra în reparaţii timp de un an

Patru poduri peste râul Dâmboviţa din Capitală vor intra în reparaţii timp de un an

Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) a votat în şedinţa de joi mai multe proiecte care vizează consolidarea şi repararea mai multor poduri peste râul Dâmboviţa, precum şi pentru consolidarea Pasajului Fundeni.

Pentru asta, CGMB a aprobat indicatorii tehnico-economici pentru investiţiile respective.

Astfel, investiţiile ar urma să fie următoarele: Pentru Podul Ciurel, suma necesară este de 3,8 milioane lei; Pod Eroilor - 5,3 milioane lei; Pod Opera - 13,6 milioane lei; Pod Timpuri Noi - 4,9 milioane lei, iar pentru Pasajul Fundeni este necesară suma 2,6 milioane lei, potrivit proiectelor ce se află pe ordinea de zi a şedinţei CGMB.

Termenul de finalizare a lucrărilor ar urma să fie de aproximativ un an.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici