PC: Vrem exploatarea resurselor de la Roşia Montană, dar nu prin cianurare

Partidul Conservator este de acord cu exploatarea resurselor din Roşia Montană, dar nu în orice condiţii şi nu doreşte exploatare prin cianurare, ci prin metoda clasică, a declarat, miercuri, deputatul PC Mircea Irimie.

228 afișări
Imaginea articolului PC: Vrem exploatarea resurselor de la Roşia Montană, dar nu prin cianurare

PC: Vrem exploatarea resurselor de la Roşia Montană, dar nu prin cianurare (Imagine: Haaz Sandor/Mediafax Foto)

Irimie a spus, într-o conferinţă de presă, că "este ilogic ca pe fond de criză să nu fie exploatate resursele pe care România le are, dar trebuie văzut în ce condiţii".

"În Roşia Montană sunt tradiţii, spiritualitate, meşteşuguri. Ce se va întâmpla după această exploatare? 2000 de hectare se vor transforma într-un sol selenar. (...) Doresc exploatarea, dar prin sistem clasic, nu prin sistemul de cianuri. Nu voi da vot pentru exploatarea cu cianuri. Este corect să avem toate informaţiile", a spus Irimie.

El a mai arătat că reprezentanţi ai PC se vor deplasa vineri la Roşia Montană pentru a discuta cu autorităţile locale, cu prefectul, sindicatul din minerit, ONG-uri şi cetăţeni, pentru a cunoaşte dacă se doreşte sau nu exploatarea cu cianuri.

Irimie a spus că, personal, va aduce la Parlament apă de la Roşia Montană pe care o va trimite şi la preşedinte, pentru a arăta puritatea acestei ape, adăugând că nimeni nu a vrut să dea asigurări că peste câţiva ani apa va avea aceeaşi puritate.

La rândul său, senatorul PC Tudor Barbu a ţinut să precizeze că PC este alături de Guvern şi că Roşia Montană este o problemă naţională din punctul de vedere al forţei de muncă şi că proiectul mineritului este o prioritate pentru PC.

"Proiectul mineritului este o prioritate pentru PC, adică vrem să scoatem bogăţiile de acolo, însă avem datoria să spunem public că acest proiect poate deveni un jaf naţional, cum a fost privatizarea Petrom. Se poate interpreta că nu susţinem Guvernul. PC este un partid care face parte din USL care susţine Guvernul Ponta", a mai spus Barbu.

El a adăugat că premierul a făcut o mutare interesantă, spunând că are obligaţia să trimită această problemă spre rezolvare, dar că în Parlament nu va vota acest proiect.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici