Percheziţii într-un caz de evaziune cu prejudiciu de 3 milioane de euro în care este vizat şi patronul unei firme de pază

Patronul unei firmei de pază şi alte 57 de persoane urmează să fie duse la audieri, marţi, cu mandat de aducere, după ce poliţiştii bucureşteni au descins la 75 de adrese din Bucureşti şi din opt judeţe, într-un dosar de evaziune fiscală şi spălare de bani cu un prejudiciu de trei milioane de euro.

698 afișări
Imaginea articolului Percheziţii într-un caz de evaziune cu prejudiciu de 3 milioane de euro în care este vizat şi patronul unei firme de pază

Percheziţii într-un caz de evaziune cu prejudiciu de 3 mil euro;vizat şi patronul unei firme de pază (Imagine: Mediafax Foto / Alexandru Solomon)

Potrivit unui comunicat al Poliţiei Române, marţi dimineaţă poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie Bucureşti, sub supravegherea Parchetului Tribunalului Bucureşti, au descins la 75 de adrese din Capitală şi din judeţele Ilfov, Timiş, Călăraşi, Buzău, Teleorman, Bacău, Prahova şi Ialomiţa, fiind vizate persoane suspectate de evaziune fiscală şi spălare de bani.

Conform sursei citate, în urma cercetărilor s-a stabilit că suspecţii ar fi folosit societăţi ”fantomă” prin care ar fi înregistrat operaţiuni fictive, în scopul deducerii ilicite de T.V.A..

Prejudiciul cauzat bugetului de stat este estimat la 3.000.000 de euro, iar suma totală spălată prin circuitul evazionist se ridică la aproximativ 10 milioane de euro.

În acest dosar ar urma să fie puse în aplicare 58 de mandate de aducere.

Surse judiciare au declarat pentru MEDIAFAX că în acest dosar ar fi vizat şi Dan Alistar, patronul firmei de pază Alistar Security, astfel că au fost făcute percheziţii şi la sediul societăţii, dar şi la locuinţa patronului, care ar urma să fie ridicat şi dus la audieri.

De asemenea, poliţiştii fac percheziţii şi la locuinţele mai multor angajaţi ai firmei de pază, pe numele cărora fuseseră înfiinţate firme ”fantomă”, dar şi la agenţi de pază care fuseseră angajaţi pentru aceste societăţi.

Surse din rândul anchetatorilor au afirmat pentru MEDIAFAX că patronul firmei de pază ar fi folosit mai multe firme ”fantomă” care ar fi prestat servicii fictive pentru Alistar Security, pe care societatea le-ar fi achitat doar în acte, astfel încât să îşi poată deduce TVA.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici