Plaja de la Mamaia, plină de alge (Video)

Plaja din staţiunea Mamaia era, duminică, plină de alge, iar turiştii vor fi nevoiţi să le mai suporte câteva ore întrucât autorităţile locale au anunţat că vor acţiona pentru îndepărtarea acestora doar după căderea întunericului.

1564 afișări
Imaginea articolului Plaja de la Mamaia, plină de alge (Video)

Plaja de la Mamaia, plină de alge (Imagine: Arhiva Mediafax Foto)

Purtătorul de cuvânt al Direcţiei Apelor Dobrogea Litoral (DADL), Cătălin Anton, a declarat că după plecarea turiştilor de pe plajă se va interveni pentru ecologizarea şi strângerea algelor aflate pe mal.

Specialiştii susţin că este important ca algele să nu rămână mult timp pe ţărm deoarece vor degaja un miros specific care ar putea îndepărta turiştii din apropierea plajei.

Totuşi, echipele DADL nu pot interveni decât pentru strângerea algelor aflate pe mal, nu şi a celor din apă, aşa că este posibil ca valurile să aducă altele din larg şi în zilele următoare.

În ultimii ani, Direcţia Apelor Dobrogea Litoral s-a confruntat cu fenomene similare, în unele perioade fiind strânse de pe plaje mii de tone de alge în numai o zi.

Reprezentanţii DADL speră ca fenomenul să nu aibă aceeaşi intensitate ca în anii trecuţi.

Aproximativ 150.000 de turişti se află pe litoral în acest sfârşit de săptămână, iar cei mai mulţi dintre ei sunt în staţiunea Mamaia.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici