Ponta şi Arafat au vizitat amplasamentul viitorului heliport de la Târgu Jiu

Victor Ponta şi Raed Arafat au vizitat, la Târgu Jiu, amplasamentul heliportului pentru care Guvernul a alocat 451.000 de lei, precum şi policlinica din oraş, aflată în reabilitare, iar când directorul unităţii i s-a plâns că nu îi ajung banii, premierul i-a spus că îi trebuie aprobarea lui Arafat.

486 afișări
Imaginea articolului Ponta şi Arafat au vizitat amplasamentul viitorului heliport de la Târgu Jiu

Ponta şi Arafat au vizitat amplasamentul viitorului heliport de la Târgu Jiu (Imagine: Gigi Ciunca/ Mediafax Foto)

Heliportul va fi construit aproape de centrul oraşului, în zona de nord a insuliţei de pe râul Jiu, unde în ultimii ani au fost organizate "Zilele Municipiului" sau spectacole electorale, zona fiind vizitată miercuri de premierul Victor Ponta şi ministrul Sănătăţii, Raed Arafat.

Ministrul Raed Arafat a apreciat că amplasamentul este foart bun, având căi de acces şi tot ce este necesar.

Arafat a răspuns şi unei întrebări a premierului legată de construirea unei eventuale clădiri în zona respectivă, în afara sistemului de balizaj, ministrul precizând că nu este nevoie de aşa ceva.

"Zona trebuie protejată, eventual, de jur împrejur, şi trebuie să fiţi foarte atenţi să nu se tragă vreun cablu aerian fără să se ştie de el pentru că un astfel de cablu poate doborî un elicopter. Configuraţia zonei nu se modifică fără să ştie cei de la Aviaţie", le-a spus ministrul reprezentanţilor autorităţilor locale.

Primarul oraşului, Florin Cârciumaru, a spus, la rândul său, că locul a fost ales în urma avizelor obţinute de la instituţiile care reglementează zborurile, viitorul heliport fiind situat şi în apropierea Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă din Târgu Jiu.

Heliportul va fi folosit de un elicopter care va opera în zona Olteniei şi care va parcurge distanţa de la Craiova la Târgu Jiu în circa 20 de minute, după care în alte 70 de minute poate transporta un pacient la orice spital din Bucureşti. Astfel, timpul de transferare a unei persoane grav rănite de la Târgu Jiu la Bucureşti se reduce cu aproape o oră, heliportul permiţând inclusiv aterizarea pe timp de noapte.

Elicopterul care va deservi regiunea Olteniei ar urma să facă primul zbor spre sfârşitul acestei luni, Arafat declarând că aparatul se află deja în ţară, fiind achiziţionat cu fonduri europene.

Ministrul Sănătăţii a menţionat că pacienţii grav răniţi vor mai fi transferaţi la Bucureşti, de la Târgu Jiu, doar pentru unul sau doi ani de acum înainte, autorităţile în domeniu intenţionând să modernizeze spitalul de urgenţă de la Craiova pentru a putea prelua şi trata pacienţii din întreaga Oltenie, la fel ca şi cele din Capitală.

Raed Arafat a precizat în discuţiile avute cu premierul Victor Ponta că, astfel, Ministerul Sănătăţii susţine înfiinţarea unor astfel de heliporturi în cât mai multe oraşe din ţară care nu dispun de un aeroport propriu.

Ponta şi Arafat au fost miercuri şi la Policlinica din Târgu Jiu, reabilitată parţial cu fonduri europene nerambursabile. Lucrările nu sunt finalizate în totalitate, dar premierul şi ministrul Sănătăţii au tăiat o panglică inaugurală pentru a marca investiţia.

Directorul Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu, Vasile Stănculete, care administrează şi policlinica, i-a spus premierului, cu această ocazie, că unitatea sanitară mai are nevoie de fonduri, Ponta răspunzându-i că, mai întâi, trebuie să-l convingă pe ministrul Arafat de necesitatea investiţiei în cauză.

"Domnule director, să ştiţi că am învăţat un lucru: când îmi cere cineva ceva pentru sănătate întâi îl întreb pe domnul Arafat şi dacă îmi spune da, vă ajutăm. Când e să cer bani, îl întreb pe domnul Georgescu, la sănătate e domnul Arafat”, a menţionat Ponta.

Premierul şi ministrul Sănătăţii au vizitat câteva cabinete medicale amenajate la parterul clădirii, spaţiile respective fiind complet modernizate.

Victor Ponta, care candidează pentru al treilea mandat de deputat în judeţul Gorj, are programată, miercuri după-amiază, o întâlnire electorală cu cadrele medicale din judeţ, la care va fi prezent şi ministrul Sănătăţii, Raed Arafat. Cu o săptămână în urmă premierul a avut o întâlnire similară cu cadrele didactice din municipiul Târgu Jiu, sute de profesori din oraş înghesuindu-se în sala de mese a unui restaurant la care, miercuri, sunt aşteptaţi în principal angajaţii Spitalului Judeţean de Urgenţă din Târgu Jiu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici