Predoiu: După votul Camerei Deputaţilor, singura ieşire onorabilă este demisia deputatului Păsat

Ministrul Justiţiei susţine că semnalul transmis de Camera Deputaţilor prin votul în cazul lui Dan Păsat este de dublu standard în combaterea corupţiei, în funcţie de calitatea persoanelor, precizând că singura ieşire onorabilă este demisia deputatului şi punerea sa la dispoziţia Justiţiei.

26 afișări
Imaginea articolului Predoiu: După votul Camerei Deputaţilor, singura ieşire onorabilă este demisia deputatului Păsat

Predoiu: După votul Camerei Deputaţilor, singura ieşire onorabilă este demisia deputatului Păsat (Imagine: Liviu Adascalitei/Mediafax Foto)

"Ministerul Justiţiei regretă respingerea de către Camera Deputaţilor a cererii formulate de DNA de încuviinţare a reţinerii şi arestării preventive a domnului deputat Dan Păsat. Semnalul transmis de Camera Deputaţilor prin acest vot este de dublu standard în combaterea corupţiei, în funcţie de calitatea persoanelor şi de înfrangere a principiului egalităţii în faţa legii", a declarat ministrul Cătălin Predoiu, citat într-un comunicat de presă.

Predoiu a adăugat că pentru a da Justiţiei posibilitatea să îşi spună cuvântul, pentru a evita consecinţe negative asupra raportului de ţară şi, implicit, asupra intereselor ţării, faţă de rezultatul votului de marţi, "singura ieşire onorabilă şi în interesul Justiţiei şi al ţării, al prestigiului Parlamentului" este demisia deputatului Dan Păsat şi punerea sa de bunăvoie la dispoziţia Justiţiei.

Totodată, Predoiu a arătat că Ministerul Justiţiei semnalează din nou necesitatea punerii în executare a dispozitivului Curţii Constituţionale privind validarea celor opt candidaturi legale la Consiliul Superior al Magistraturii.

"Orice întârziere în validarea magistraţilor legal aleşi în Consiliul Superior al Magistraturii aduce deservicii Justiţiei şi poate prejudicia Raportul de ţară pe Justiţie şi prin aceasta aduce atingere intereselor României în concertul european", a mai spus Predoiu.

Solicitarea DNA în cazul deputatului PDL Dan Păsat nu a întrunit numărul necesar de voturi favorabile pentru a fi adoptată. În sală au fost prezenţi 292 de deputaţi, înregistrându-se 154 de voturi exprimate, dintre care patru voturi anulate şi 150 de voturi valabil exprimate. În favoarea solicitării DNA s-au înregistrat 116 voturi "pentru" şi 34 de voturi "împotrivă". Opoziţia anunţase că nu va participa la vot.

Deputatul PDL Dan Păsat a declarat, marţi, după anunţarea rezultatului votului la cererea DNA de ridicare a imunităţii sale parlamentare, că solicită DNA să-i trimită dosarul în instanţă, deoarece el se consideră nevinovat.

"Votul este al doamnelor şi domnilor deputaţi din Parlament. Este vot secret şi votul dânşilor. Eu solicit un singur lucru: mă ştiu nevinovat, solicit DNA să-mi trimită dosarul în instanţă", a afirmat Păsat.

El a mai spus că poate fi trimis în judecată în faţa instanţei, arătând că imunitatea parlamentară nu înseamnă că nu poate fi judecat într-o instanţă din România şi condamnat sau achitat.

"Aici este vorba exclusiv de arestare preventivă. Nu există probe care să dovedească că eu sunt un pericol pentru părţile implicate, pentru societate", a mai spus Păsat.

Întrebat dacă a primit citaţie să se prezinte la DNA, Dan Păsat a precizat că în ultimele 6-8 luni nu a mai fost citat, dar că s-a prezentat până acum de trei ori la DNA, de fiecare dată când a fost solicitat.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, că parlamentarii care au votat împotriva arestării deputatului Păsat sau s-au abţinut au făcut un mare rău României, precizând că este responsabilitatea fiecărui ales în parte şi criticând faptul că unii lideri de grup îndemnau aleşii să nu voteze.

El a ţinut să sublinieze că "parlamentarii au făcut astăzi (marţi-nr) un mare rău României, şi cei care au votat «împotrivă» şi cei care s-au abţinut, indiferent de unde sunt".

Ministerul Justiţiei a transmis Camerei Deputaţilor, în 4 noiembrie, solicitarea procurorilor privind încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive a deputatului PDL de Giurgiu Dan Păsat, acuzat de şantaj.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici