PREMIERĂ NAŢIONALĂ: Ghid turistic al Clujului în alfabetul Braille, lansat de Primărie

Primăria Cluj-Napoca a lansat, miercuri, în premieră naţională, primul ghid turistic al oraşului în alfabetul Braille, într-un tiraj iniţial de două sute de exemplare, finanţarea fiind asigurată din fonduri europene.

414 afișări
Imaginea articolului PREMIERĂ NAŢIONALĂ: Ghid turistic al Clujului în alfabetul Braille, lansat de Primărie

PREMIERĂ NAŢIONALĂ: Ghid turistic al Clujului în alfabetul Braille, lansat de Primărie (Imagine: Lucian Muntean/Mediafax Foto)

Primarul Emil Boc a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că noul ghid arată faptul că autorităţile sunt atente la turiştii care ajung să viziteze oraşul.

"Lansăm în premieră în România primul ghid turistic al oraşului pentru nevăzători realizat de Primăria Cluj-Napoca în cadrul proiectului european «La pas prin oraşul comoară». Ghidul a fost tipărit într-un tiraj de 200 de exemplare cu sprijinul profesorilor de la Liceul pentru Deficienţi de Vedere din Cluj-Napoca. Dacă va fi cazul vom suplimenta tirajul. Acest ghid arată dimensiunea europeană a oraşului şi grija faţă de toţi turiştii, cărora le sunt puse la dispoziţie material informative de toate genurile. Pentru noi, persoanele nevăzătoare sunt cetăţeni ai oraşului, au aceleaşi drepturi şi merită aprecierea noastră", a spus Boc.

Emanuel Boboiu, profesor la Liceul pentru Deficienţi de Vedere Cluj-Napoca, a citit din ghid şi a spus că ideea editării acestuia este "foarte bună".

"Destul de rar se întâmplă să găsim astfel de material turistice accesibile pentru nevăzători. Era nevoie, cu siguranţă, de un astfel de ghid, să ne putem informa şi noi alături de persoanele văzătoare", a afirmat Boboiu.

Ghidul cuprinde informaţii despre istoria municipiului Cluj-Napoca, edificii religioase, statui, palate, muzee, artă şi cultură, dar şi informaţii practice pentru turişti.

Tipărirea ghidului a costat 2.000 de euro.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici