Premierul Dăncilă, la Cotroceni. Iohannis i-a cerut miercuri demiterea imediată a doi miniştri

Administraţia Prezidenţială confirmă întâlnirea dintre preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Viorica Dăncilă, precizând că cei doi discutat despre rezultatele referendumului şi situaţia guvernării, în urma scrutinului din 26 mai.

3971 afișări
Imaginea articolului Premierul Dăncilă, la Cotroceni. Iohannis i-a cerut miercuri demiterea imediată a doi miniştri

Premierul Viorica Dăncilă, la Cotroceni. Iohannis i-a cerut miercuri demiterea imediată a doi miniştri

"Administratia Prezidenţială a confirmat întâlnirea pe care preşedintele Klaus Iohannis a avut-o astăzi, la Palatul Cotroceni, cu prim-ministrul Viorica Dancilă. Cei doi au discutat despre rezultatele referendumului şi situaţia guvernării, discuţiile fiind necesare în urma schimbărilor atât de profunde care s-au produs în ultimele zile în urma scrutinului din 26 mai", se arată într-o informare a Palatul Cotroceni.

Premierul Viorica Dăncilă a avut, joi dimineaţa, o întâlnire cu preşedintele Klaus Iohannis la Palatul Cotroceni.

”Premierul şi preşedintele discută acum despre remanierea guvernamentală. Discuţia are loc la Palatul Cotroceni”, au precizat pentru MEDIAFAX surse politice.

Viorica Dăncilă i-a transmis miercuri preşedintelui Klaus Iohannis propunerile de numire a noilor miniştri pentru portofoliile de viceprim-ministru pentru implementarea parteneriatelor strategice şi miniştri ai Justiţiei, Fondurilor Europene şi Românii de Pretutindeni.

Pentru portofoliul de viceprim-ministru pentru implementarea parteneriatelor strategice ale României a fost propus Titus Corlăţean, diplomat de carieră, pentru Ministerul Justiţiei, Ana Birchall, cu specializări aprofundate în domeniul juridic, pentru Ministerul Fondurilor Europene a fost propusă Roxana Mânzatu, cu o experienţă de 15 ani în domeniul afacerilor şi fondurilor europene, iar pentru Ministerul pentru Românii de Pretutindeni a fost nominalizată Natalia Intotero, care a mai deţinut acest portofoliu.

Ulterior, surse politice au declarat pentru MEDIAFAX că preşedintele Klaus Iohannis nu-l va accepta pe Titus Corlăţean, propunerea PSD pentru funcţia de viceprim-ministru pentru implementarea parteneriatelor strategice, din cauza modului în care, ca ministru de Externe, a organizat alegerile prezidenţiale din 2014, potrivit unor surse politice.

Preşedintele Klaus Iohannis a cerut miercuri demiterea ministrului de Externe, Teodor Meleşcanu, şi a ministrului de Interne, Carmen Dan, pentru modul în care au fost organizate alegerile europarlamentare, mai ales în străinătate, unde mii de oameni au stat la coadă pentru a vota. 

 

.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici