Preşedintele Băsescu a participat la "Hora Bucovinei"

Preşedintele Traian Băsescu a ajuns, duminică după-amiază, în localitatea suceveană Bucşoaia, unde se organizează "Hora Bucovinei", o manifestare care dă semnalul urcării oilor la munte şi la care participă, potrivit organizatorilor, aproape 20.000 de persoane.

286 afișări
Imaginea articolului Preşedintele Băsescu a participat la "Hora Bucovinei"

Preşedintele Băsescu a participat la "Hora Bucovinei" (Imagine: Liliana Bujdei/Mediafax Foto)

Traian Băsescu şi soţia sa, Maria Băsescu, au sosit cu elicopterul la Voroneţ, iar de acolo au mers cu maşina până la Bucşoaia, unde au fost întâmpinaţi de preşedintele Consiliului Judeţean, Gheorghe Flutur, şi de primarul din Frasin, Marinică Bălan.

Preşedintele Băsescu a primit cadou, de la un localnic, o bundiţă ornată cu blană de dihor şi un chimir, iar soţia, Maria Băsescu, o traistă bucovineană, cu o ie înăuntru.

Mă întorc cu plăcere în Bucovina, de 34 de ani, de când mi-am găsit aici norocul

"De 34 de ani încoace, de când aici mi-am găsit norocul, mă întorc cu plăcere chiar şi pentru câteva ore, în acest rai al Moldovei lui Bogdan, îmblânzitorul de zimbri, şi a lui Ştefan, apărătorul creştinătăţii", a spus Băsescu.

Preşedintele, îmbrăcat în bundiţa primită în dar, a declarat că, în calitate de şef al statului, nu poate decât să fie "mândru de români" şi de ţara sa.

"Ca şef al statului român, nu poţi decât să fii mândru de români şi de ţara ta. Mă bucură că în ultimii ani în tot mai multe locuri din ţară se organizează sărbători populare. Poate sunt semnul nevoii noastre de a fi împreună. Consolidează solidaritatea între români. Avem nevoie de ea, poate mai mult ca oricând. Numai aşa putem merge înainte într-o lume dificilă, tot mai aspră", a afirmat Băsescu.

Băsescu a mai spus că nu ştia dacă de la Năsăud să vină la Suceava, dar soţia lui a insistat, cel mai tare susţinând însă acest lucru soacra lui.

"Nu ştiam dacă de la Năsăud să venim şi aici, dar soţia a spus să mergem şi la Bucşoaia, însă cel mai tare a susţinut acest lucru soacra, care a spus că soacra trebuie vizitată de cât mai multe ori pe an", a afirmat Băsescu.

Şeful statului a elogiat "sufletul bucovinean" şi a spus că o să stea câteva ore în Bucovina ca să-şi ia energia pe care şi-o ia întotdeauna de la români.

Ulterior, i-a îndemnat pe oameni să se distreze bine la această sărbătoare.

Băsescu a tuns o oaie şi a primit de la cioban un suman, ca recompensă

Preşedintele Băsescu a tuns o oaie ajutat de ciobanul stânei pe care o vizita, care i-a oferit apoi sumanul său ca semn că a trecut "proba".

După discurs, Băsescu a mers să viziteze stânele organizate în zonă cu prilejul manifestării "Hora Bucovinei", iar la prima stână a primit în dar un chimir din partea unui cioban, apoi a fost invitat să intre şi să tundă oile alături de cioban.

Băsescu a sărit gardul stânei, după care a intrat împreună cu ceilalţi ciobani şi a tuns oaia.

Şeful statului a primit apoi o pălărie de cioban şi, după ce Băsescu a terminat de tuns oaia, ciobanul stânei respective, care l-a ajutat, şi-a dat jos de pe el sumanul şi i l-a oferit preşedintelui, îmbrăcându-l cu haina respectivă, ca semn că a trecut cu brio proba de tuns oile.

Băsescu a declarat că la muls oile sau la cântat din fluier nu ar câştiga concursul, dar cu siguranţă va câştiga concursul de gustat brânză.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici