Prima de casare în programul "Rabla" ediţia 2010 rămâne la 3.800 de lei

Prima de casare pe care o vor primi românii care vor participa la programul "Rabla" rămâne în 2010 la valoarea de 3.800 de lei, conform unui ordin al fostului ministru interimar al Mediului, Elena Udrea, publicat marţi în Monitorul Oficial.

112 afișări
Imaginea articolului Prima de casare în programul "Rabla" ediţia 2010 rămâne la 3.800 de lei

Prima de casare în programul "Rabla" ediţia 2010 rămâne la 3.800 de lei (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Documentul prevede condiţii similare celor din 2009, respectiv ca maşina casată să fie mai veche de zece ani şi să fie funcţională atunci când ajunge la centrul de colectare.

Totuşi, ordinul de ministru prin care ghidul de finanţare pentru programul "Rabla" 2010 devine oficial legiferează câteva iniţiative care până în prezent erau la stadiul de propuneri. Printre acestea se numără introducerea de vouchere cu valoarea primei de casare, care se eliberează oricui este dispus să scape de maşina veche. În plus, un cumpărător de maşină nouă prin programul "Rabla" poate cumula trei astfel de vouchere, urmând să beneficieze astfel de o subvenţie maximă de 11.400 de lei, bani care vor fi scăzuţi din preţul plătit pentru noul autoturism şi suportaţi de stat, prin Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM).

Ghidul de finanţare, devenit oficial marţi, extinde programul "Rabla" şi la firme. Cu excepţia celor cu datorii la stat sau a celor care au primit sancţiuni de natură financiară, toate firmele vor putea cumpăra maşini sau tractoare prin programul "Rabla".

Conform legii, după adoptarea ghidului de finanţare, preşedintele AFM ar urma să stabilească, prin ordin, etapele programului. Într-o primă fază, este necesară înscrierea producătorilor şi importatorilor de maşini care au intenţia să participe la program şi validarea acestora, după publicarea listei programul devenind accesibil cetăţenilor, care se vor putea înscrie pe listele deschise de fiecare dintre dealeri.

Peste 32.000 de maşini mai vechi de zece ani au fost scoase din uz prin programul "Rabla" din acest an, reprezentând circa două treimi din numărul total al autovehiculelor pentru înlocuirea cărora statul îşi propusese, la începutul anului, să aloce fonduri.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici