Primarul din Târgu Mureş: Nu este o sperietoare să vorbim despre Ţinutul Secuiesc

Prim-vicepreşedintele PDL Dorin Florea a declarat, sâmbătă, în faţa celor circa 200 de delegaţi prezenţi la şedinţa Consiliului Naţional Secuiesc de la Târgu Mureş, că "nu este o sperietoare să vorbim despre Ţinutul Secuiesc" şi că secuii "întotdeauna s-au manifestat de o manieră europeană".

270 afișări
Imaginea articolului Primarul din Târgu Mureş: Nu este o sperietoare să vorbim despre Ţinutul Secuiesc

Dorin Florea (Imagine: Boda Gergely/ Mediafax Foto)

Primarul din Târgu Mureş, Dorin Florea, care este şi prim-vicepreşedinte al PDL, a declarat, la şedinţa Consiliului Naţional Secuiesc care se desfăşoară, sâmbătă, în Palatul Culturii din municipiu, că a aşteptat momentul în care să poată avea ocazia să vorbească în faţa reprezentanţilor CNS, întrucât îşi doreşte să construiască împreună "viitorul oraşului şi viitorul copiilor noştri".

Florea a caracterizat momentul drept "important în istoria României şi în istoria regională", arătând că nu îi este nici frică şi nici jenă să ia cuvântul, întrucât, din contră, îl onorează faptul că poate vorbi despre secui.

El a subliniat că nu este de acord cu politicienii care creează stări conflictuale pe tema Ţinutului Secuiesc şi crede că trebuie găsite modalităţi ca românii şi maghiarii să fie părtaşi la istoria pe care o construiesc împreună şi să îşi respecte reciproc valorile.

"Nu am fost de acord cu o serie de politicieni care merg să creeze o stare conflictuală. Maghiarii nu trebuiesc umiliţi prin reprezentanţi care nu ştiu să scoată în faţă ceea ce ne caracterizează, ceea ce dă importanţă acestei zone - cultura, valorile. Târgu Mureşul, dacă nu va fi puternic, nu va putea reprezenta un stindard pentru români şi maghiari. Din păcate, calitatea umană şi mediocritatea politică este incalificabilă şi se prezintă la un mod tendenţios", a spus Florea.

Florea a adăugat că este nevoie de dialog şi că el va fi un partener, subliniind că "nu este o sperietoare să vorbim despre Ţinutul Secuiesc" şi că secuii trebuie să transmită faptul că "întotdeauna s-au manifestat de o manieră europeană".

"Trebuie să încercăm să dialogăm cu românii şi cu societatea în general, că nu este o sperietoare să vorbim despre Ţinutul Secuiesc. Să ştim să ne respectăm valorile şi să ne construim viitorul. Nu la modul conflictual cu românii, ci la modul armoniei pe care vrem s-o creăm. De asta are nevoie de la noi şi România, de asta are nevoie de la dumneavoastră şi de la noi şi Ungaria, o Europă întreagă. Dacă ştim să scoatem valorile în faţă şi să ne apărăm acest areal, atunci într-adevăr putem spune că ne-am făcut datoria într-un moment important din istoria acestei urbe. Vă doresc să aveţi o dezbatere şi discuţii sănătoase, să transmiteţi societăţii întregi româneşti nu sperietori şi nu lucruri conflictuale, ci faptul că secuii totdeauna au ştiut şi s-au manifestat de o manieră europeană, de o manieră creştină, aşa cum suntem cu toţii. (...) În mine veţi găsi un partener întotdeauna în ceea ce înseamnă construcţia Târgu Mureşului de mâine, în care armonia şi respectul să caracterizeze relaţiile dintre noi", a declarat Florea, adăugând că zona poate deveni "o mândrie pentru România şi nicidecum de conflict, cum doresc unii", în aplauzele celor prezenţi.

La şedinţa Consiliului Naţional Secuiesc de la Palatul Culturii din Târgu Mureş mai participă, în afară de cei circa 200 de delegaţi ai CNS, secretarul PDL Mureş, Claudiu Maior, vicepreşedintele PPMT Papp Elod şi şeful Partidului Civic Maghiar, Biro Zsolt.

Pe ordinea de zi a şedinţei CNS de la Târgu Mureş se regăsesc alegerea unui nou preşedinte al Consiliului şi discutarea proiectului Guvernului de regionalizare a ţării.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici