Primul penitenciar în parteneriat public-privat va fi construit lângă Ploieşti

Primul penitenciar construit în parteneriat public-privat în România ar putea fi dat în folosinţă în prima jumătate a anului 2013, el urmând să fie construit în comuna Berceni, lângă Ploieşti, şi să fie ocupat exclusiv de cei închişi în regimul de maximă siguranţă.

684 afișări
Imaginea articolului Primul penitenciar în parteneriat public-privat va fi construit lângă Ploieşti

Primul penitenciar în parteneriat public-privat va fi construit lângă Ploieşti (Imagine: Mediafax Foto)

Directorul Administraţiei Naţionale a Pennitenciarelor (ANNP), Ioan Băla, a anunţat, joi, într-o conferinţă de presă, că instituţia pe care o conduce a realizat deja planurile pentru construcţia din comuna Berceni, costurile de proiectare fiind suportate de Ambasada Olandei, printr-un program dezvoltat în acest sens.

"Planurile pe care le vedeţi sunt modulare. Ele pot fi realizate oriunde şi pot fi modificate, întrucât ce vedeţi pe această planşă reprezintă sectoarele unui penitenciar. Astfel, capacitatea unei închisori de acest gen poate fi crescută chiar până la o mie de locuri, fiind necesară doar multiplicarea unora dintre sectoare", a explicat Ioan Băla, arătând jurnaliştilor o planşă cu proiecţia viitorului penitenciar.

Băla nu a putut preciza nici costurile construirii penitenciarului propus şi nici detaliile parteneriatului public-privat.

"Nu putem face publică estimarea costurilor pentru această construcţie. Vă pot spune că avem o astfel de estimare, dar nu o putem face publică înainte de licitaţie, pentru că ar însemna să dăm indicii eventualilor participanţi", a spus Băla.

Referitor la detaliile parteneriatului public-privat, şeful ANP a spus că acestea vor fi stabilite prin hotărâre de guvern.

Băla a afirmat însă că parteneriatul cu eventualul câştigător presupune ca statul să-i ramburseze în întregime, într-un interval stabilit ulterior, costurile construcţiei. În plus, investitorul va putea externaliza o serie de servicii din închisoare. O altă facilitate pentru eventualul câştigător va fi exploatarea forţei de muncă din închisoare, prin intermediul unui spaţiu de producţie standard, o hală în care deţinuţii vor produce "parţial" în beneficiul investitorului.

"Cota parte din profit va fi stabilită odată cu celelalte detalii. Ce este însă clar este că tot ce înseamnă paza, control şi instituirea politicilor de detenţie va rămâne, categoric, în sarcina statului", a spus Ioan Băla.

Potrivit acestuia, primul penitenciar construit după planurile generale deja întocmite va fi ridicat, începând cu sfârşitul acestui an, în comuna prahoveană Berceni, pe un teren aparţinând unei foste unităţi militare şi cedat ANP de Ministerul Apărării Naţionale (MApN).

"Sperăm să rezolvăm toate chestiunile birocratice legate de dreptul de proprietate asupra terenului de 26 de hectare de acolo, precum şi toate procedurile de licitaţie până în cel de-al patrulea trimestru al acestui an. Odată predat amplasamentul, am estimat un termen de execuţie şi dotare a penitenciarului de 16-18 luni", a spus Băla.

Directorul ANP a insistat asupra necesităţii construirii de noi închisori în România, având în vedere, pe de-o parte, numărul în creştere al deţinuţilor, iar pe de altă parte numărul tot mai mare al sentinţelor de condamnare a statului român pentru condiţiile precare din detenţie.

"Cei din aceste penitenciare vor avea condiţii civilizate de trai, iar statul nu va mai fi pus în situaţia de a fi condamnat pentru condiţiile pe care le asigură celor închişi", a mai spus Ioan Băla, care a accentuat faptul că deţinuţii vor avea condiţii "conforme cu standardele internaţionale în vigoare".

ANP a organizat conferinţa de presă de joi după ce, în şedinţa de miercuri, Executivul a aprobat o listă a obiectivelor de interes care ar urma să fie construite în parteneriat public-privat în România în perioada următoare, între care figura şi construcţia unei închisori.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici