Prinţul Charles: România pierde 3 hectare de pădure virgină pe oră

Prinţul Charles a declarat, într-un mesaj transmis miercuri seară la lansarea părţii a treia a documentarului "Wild Carpathia", că România pierde 3 hectare de pădure virgină pe oră, iar jumătate din acest fenomen se petrece în zone care ar trebui să fie protejate.

Prinţul Charles: România pierde 3 hectare de pădure virgină pe oră

Premiera de gală a celei de-a treia părţi a seriei documentare "Wild Carpathia" a avut loc miercuri seară, la hotelul Pullman din Bucureşti. La eveniment au participat numeroase personalităţi, între care ambasadorul Marii Britanii în România, Martin Harris, ministrul delegat pentru IMM, Turism şi Mediu de Afaceri, Maria Grapini, ministrul Mediului, Rovana Plumb, şi ministrul Agriculturii, Daniel Constantin.

În cadrul evenimentului, ambasadorul Marii Britanii în România, Martin Harris, a spus că este foarte bucuros să fie alături de cei prezenţi la manifestare pentru a sprijini acest proiect româno-britanic, "care are scopul să protejeze şi să promoveze cel mai frumos peisaj de pe continentul Europei".

"Eu am călătorit mult în România, apreciez foarte mult cultura, biodiversitatea şi patrimoniul României. Apreciez şi faptul că din ce în ce mai mulţi turişti din Marea Britanie au descoperit această ţară minunată", a spus ambasadorul Martin Harris, precizând că are onoarea să citească în cadrul evenimentului un mesaj al unuia dintre ei, "un turist care revine în România în fiecare an, care are o apreciere şi o pasiune deosebită pentru România", respectiv prinţul Charles de Wales.

În mesajul transmis prin intermediul lui Martin Harris, prinţul Charles a spus că îi face mare plăcere să sprijine o cauză care este foarte aproape de sufletul său.

"Unul din motivele pentru care întotdeauna mi-a făcut mare plăcere să revin în România este frumuseţea naturală extraordinară a peisajelor sale şi a pădurilor sălbatice virgine din Munţii Carpaţi", a spus prinţul Charles, precizând, însă, că, din păcate, "toate acestea pot să dispară cu rapiditate".

"În anumite zone deja este prea târziu şi situaţia se înrăutăţeşte în fiecare zi. Se estimează că România pierde 3 hectare de pădure virgină pe oră. Iar jumătate din acest fenomen se petrece în zone care ar trebui să fie protejate", a spus prinţul Charles.

El a precizat că acest lucru este important, întrucât "România este unul dintre puţinele locuri din Europa în care există întinderi largi de astfel de ţinuturi încă sălbatice". "De fapt, Munţii Carpaţi din România cuprind cele mai vaste zone de pădure virgină din Europa Centrală şi de Est. Aceste păduri sunt o adevărată sărbătoare a biodiversităţii, excepţional de bogate atât ca faună, cât şi ca floră", a spus prinţul Charles, precizând că aceste păduri găzduiesc cea mai mare populaţie supravieţuitoare de urşi bruni, lupi şi lincşi din Europa, dar şi o treime din toate speciile de plante europene.

"În plus, aceste păduri funcţionează drept coridoare pentru migraţia multor specii (...) Asta face din Carpaţii româneşti o comoară naturală nepreţuită într-un continent care de mult şi-a pierdut astfel de comori sălbatice. Ceea ce dumneavoastră încă aveţi aici în România, a devenit de o raritate extremă. Foarte multe ţări europene au puţine sau nu le-au mai rămas deloc astfel de păduri. Spre exemplu, în trecutul nu foarte îndepărtat, aveam în Marea Britanie păduri magnifice, întinse, însă le-am defrişat, astfel încât în prezent au rămas doar câteva pâlcuri de copaci răzleţi şi cea mai mare parte a faunei a dispărut. Ceea ce s-a întâmplat în Munţii Scoţiei constituie un avertisment pentru ceea ce s-ar putea petrece cu Munţii Carpaţi dacă nu-i protejaţi. Pădurile înfloritoare vor fi înlocuite cu peisaje mohorâte, goale, pe care le vedem în scenele de încheiere ale celui mai recent film cu James Bond", a spus prinţul Charles.

Potrivit acestuia, cei mai mulţi europeni şi chiar şi mulţi dintre români nu sunt conştienţi de bogăţia unică pe care o au chiar alături de ei şi nu ştiu că aceasta este pusă în pericol.

"Trebuie să sensibilizăm urgent oamenii, atât pe cei tineri, cât şi pe cei bătrâni, şi asta face şi documentarul 'Wild Carpathia', pentru că se referă la respectarea valorilor naturii şi a modului în care tot ce este viu se interconectează (...) Avem datoria să salvăm ultimele zone neatinse ale Europei, cât încă mai putem s-o facem. De asemenea, ar trebui să nu subestimăm valoarea economică a acestor ţinuturi sălbatice", a mai spus prinţul Charles.

El a precizat că Munţii Carpaţi au fost denumiţi zona Yellowstone a Europei şi au "un potenţial enorm pentru turismul durabil", care poate aduce venituri mari, însă numai dacă aceştia vor fi conservaţi.

"Pădurile şi peisajele Munţilor Carpaţi ajută la definirea României şi pierderea lor ar fi, după modesta mea opinie, o tragedie. Chiar şi sintagma 'Transilvania, ţara de dincolo de păduri' şi-ar pierde sensul, ar deveni doar o tristă rămăşiţă a istoriei", a mai atras atenţia prinţul Charles.

Pe de altă parte, în cadrul aceluiaşi eveniment, Rovana Plumb, ministrul Mediului şi Schimbărilor Climatice, a declarat că "într-adevăr Munţii Carpaţi reprezintă o comoară, atât în ceea ce priveşte natura, dar în special în privinţa oamenilor din acea zonă".

"Împreună cu Ministerul Agriculturii, cu fundaţia prinţului Charles, am reuşit să finalizăm strategia pentru Munţii Carpaţi. Mi-am asumat responsabilitatea şi voi acţiona în continuare în aşa fel încât tot ceea ce înseamnă biodiversitate, bogăţie naturală pe care ne-o oferă Munţii Carpaţi să fie protejată", a spus Rovana Plumb.

Ea a precizat că, "din cele 322.000 de hectare de păduri virgine din ecoregiunea carpatică, 210.000 sunt în România".

"De aceea, România este prima ţară din ecoregiunea carpatică şi din Uniunea Europeană care a reglementat modul de protejare a pădurilor virgine şi cvasivirgine. Ca ministru al Mediului, am semnat ordinul prin care se protejează pădurile virgine şi cvasivirgine din România. Urmează să finalizăm cartarea şi catalogul naţional al pădurilor virgine şi cvasivirgine din România, precum şi metodele prin care vom putea să acordăm măsuri compensatorii pentru proprietarii pădurilor", a mai spus Rovana Plumb.

Ea a mai afirmat că turismul ecologic este "o direcţie strategică" a instituţiei pe care o conduce.

Totodată, Rovana Plumb a precizat că este foarte mândră să lucreze împreună cu staff-ul şi cu fundaţia prinţului Charles. "Am fost de curând la Viscri, acolo unde Alteţa Sa Regală Prinţul Charles de Wales a finalizat un proiect pentru o staţie de epurare naturală şi aş vrea să îi transmiteţi că ne-am luat angajamentul ca să reproducem proiectul în mediul rural din România şi lucrăm în parteneriat pentru ca acesta să fie realizat", a mai spus Plumb.

Partea a treia a seriei documentare "Wild Carpathia", intitulată "Wild Forever" şi produsă de compania britanică Almond Films, va fi difuzată la nivel mondial începând de luna viitoare. În România, "Wild Carpathia - Wild Forever", care include un interviu cu prinţul Charles, va fi difuzată pe Travel Channel pe 8 noiembrie, de la ora 21.00.

Acest al treilea documentar este punctul culminant al colaborării dintre Travel Channel şi Autoritatea Naţională pentru Turism şi se axează pe partea de nord a României, cu filmări exclusive realizate în unele dintre cele mai spectaculoase mănăstiri ale Bucovinei.

Seria "Wild Carpathia" este conceptul lui Paul Lister, fondator al European Nature Trust, o organizaţie care are ca scop protejarea marilor areale sălbatice şi a regiunilor naturale degradate de pe continentul european.

Seria a fost sprijinită de ministrul delegat pentru IMM, Turism şi Mediu de Afaceri, Maria Grapini, care a colaborat cu Scripps Networks Interactive, care deţine televiziunea internaţională Travel Channel.

"Wild Carpathia" prezintă, în viziunea unui grup de britanici, frumuseţea Munţilor Carpaţi din România, în încercarea de a arăta străinilor minunata diversitate a faunei şi florei din zonă. De asemenea, documentarul are un scop educaţional şi atrage atenţia românilor asupra comorii nepreţuite de care se bucură şi pe care trebuie să o conserve pentru generaţiile viitoare.

Prima parte a miniseriei "Wild Carpathia" a fost lansată în octombrie 2011, iar partea a doua, în septembrie 2013, ambele fiind difuzate la nivel internaţional pe Travel Channel.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

comentează și tu Momentan sunt 17 comentarii
Taguri:
PRINŢUL CHARLES ,
ROVANA PLUMB ,
PĂDURI
COMENTARII
  • Ele 12 aug 2014

    Ceea ce se vede in munti este un dezastru total. In Piatra Craiului, in Iezer-Papusa, in Fagaras, si nu numai, am vazut defrisari masive. In Iezer de exemplu se exploateaza lemnul de prin 2000, cu o firma din Austria sau asa ceva.Cara lemnele de s-au crapat casele de la masinile incarcate cu lemnul…

  • Adrian 6 aug 2014

    Noi cumparam rosii si castraveti din afara, dar folosim lemnul din Carpati. Fain !

  • ion 4 aug 2014

    Ne miram ca avem inundatii!Ne miram ca apele sunt otravite, ca oamenii sunt din ce in ce mai saraci si mai dezinteresati de ceea ce se intampla cu ei, cu noi, cu toata tara asta frumoasa.Stam si ne miram ca babele pe la porti. In loc sa actionam si sa stopam toate aceste nenorociri care vin peste noi!…

  • vezi toate comentariile
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa
ULTIMA ORĂ
„În 20 de ani nu vom mai fi români”. TEORIA IREALĂ care adânceşte cele mai negre temeri ale românilor