Românii plătesc peste 20 de milioane de euro pentru cozonaci şi pască de Paşte

Românii din ţară, dar şi o parte dintre cei care lucrează în străinătate, cumpără de Paşte aproximativ 7,4 milioane de cozonaci şi în jur de 700.000 de bucăţi de pască, pentru care plătesc mai mult de 20 de milioane de euro, potrivit patronatului Rompan, din industria de panificaţie.

225 afișări
Imaginea articolului Românii plătesc peste 20 de milioane de euro pentru cozonaci şi pască de Paşte

Românii plătesc peste 20 de milioane de euro pentru cozonaci şi pască de Paşte - Rompan (Imagine: Publimedia/Octav Ganea)

"În această perioadă am pregătit 7,4 milioane de cozonaci şi 700.000 de bucăţi de pască. Cozonacul are un preţ mediu de 2,5 euro, iar pasca de circa 3,5 euro", a declarat agenţiei MEDIAFAX Aurel Popescu, preşedintele Rompan.

Din aceste date rezultă că în total cheltuielile românilor pentru cozonaci şi pască vor depăşi 20 de milioane de euro în acest an.

Aurel Popescu spune că cei mai mari consumatori de cozonaci sunt moldovenii, iar la polul opus se află locuitorii din ardeal.

În ultimii ani, firmele din domeniul panificaţiei au început să exporte cozonaci şi pască în ţările cu comunităţi de români. În ultimele săptămâni au trecut graniţele aproximativ 500.000 de bucăţi de cozonac şi 20.000 de pască.

"Din totalul exporturilor, românii cumpără 80%, dar au început să cumpere şi străinii. Cozonacul şi pasca românească au început să fie apreciate de germani, spanioli, britanici şi italieni", a mai spus Popescu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici