Sindicaliştii din penitenciare vor să depună plângeri împotriva senatorilor Şerban Nicolae şi Tit-Liviu Brăiloiu

Federaţia Sindicatelor din Penitenciare spune că în această săptămână urmează să depună plângeri penale împotriva senatorilor care s-ar face vinovaţi de abuz în serviciu şi limitarea exercitării mandatului de reprezentare sindicală luând în calcul acţiuni civile pentru insultele adresate miercuri.

1336 afișări
Imaginea articolului Sindicaliştii din penitenciare vor să depună plângeri împotriva senatorilor Şerban Nicolae şi Tit-Liviu Brăiloiu

Sindicaliştii din penitenciare vor să depună plângeri împotriva senatorilor Şerban Nicolae şi Tit-Liviu Brăiloiu

„Plângeri penale împotriva senatorilor social-democraţi Şerban Nicolae şi Tit-Liviu Brăiloiu. Sindicaliştii din penitenciare reclamă un comportament abuziv şi injurios cu prilejul discutării proiectului de Statut al poliţiştilor de penitenciare. Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANP) condamnă lipsa de transparenţă şi comportamentul injurios şi abuziv al unor senatori social democraţi, printre care Şerban Nicolae şi Tit-Liviu Brăiloiu, în comisiile în care este discutat la Senat proiectul de lege privind Statutul poliţistului de penitenciare”, informează liderul Federaţiei, Sorin Dumitraşcu, printr-un comunicat de presă.

Potrivit sursei citate, FSANP va depune în cursul acestei săptămâni plângeri penale împotriva senatorilor social-democraţi Şerban Nicolae şi Tit-Liviu Brăiloiu, care s-ar face vinovaţi de infracţiuni de abuz în serviciu şi limitarea exercitării mandatului de reprezentare sindicală. Federaţia ia în calcul şi acţiuni civile pentru insultele adresate de către aceştia în timpul şedinţei Comisie pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională din 20 noiembrie.

„Ieri 20 noiembrie 2018, cu doar 1 zi înainte de termenul de adoptare tacită şi după ce preşedinţii comisiilor au schimbat sala de şedinţe pentru a fi evitată presa care aştepta declaraţii pe o altă temă, o parte dintre senatorii social democraţi, prin preşedintele de şedinţă, au decis eliminarea din sală a reprezentantului angajaţilor din penitenciare, iar ca reacţie la obiecţiile acestuia au proferat ameninţări şi injurii care se pot demonstra uşor cu înregistrările de şedinţă. În context, în calitate de coautori ai amendamentelor la un proiect de act normativ extrem de slab dar bine susţinut politic şi care-a fost promovat la fel de netransparent de către ministrul Tudorel Toader, reprezentanţii sindicaliştilor din penitenciare au fost invitaţi şi au participat la şedinţele amânate succesiv ale comisiilor parlamentare”, mai arată Dumitraşcu.

Acesta mai spune că proiectul a primit aviz negativ de la Consiliul Economic şi Social, au fost formulate peste 50 de amendamente de la Consiliul legislativ şi 44 de amendamente din partea FSANP.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici