Societatea Timişoara cere înlăturarea monumentului dedicat „eroilor” fostei Securităţi

Şi istoricul Marius Oprea, la rândul său, condamnă acţiunea şi scrie un articol tranşant şi edificator, din care enunţăm câteva idei: „Departamentul Securităţii Statului revine glorios şi îşi ridică un monument în Cimitirul Eroilor. La Piteşti, securiştii sînt cei care vor avea o cruce, în Cimitirul Eroilor – şi nu victimele lor. Pe crucea-monument din piatră a securiştilor (…) stă scris ”Acest monument este ridicat cu sprijinul cadrelor în rezervă din SRI, care au activat pe frontul nevăzut, în activitatea de apărare a valorilor fundamentale ale României”. Crucea e pentru pomenirea eroilor Securităţii, ”căzuţi în luptă”. E un tupeu nemaipomenit – în primul rînd, că e vorba de o cruce, să nu mai pomenesc de faptul că ea e ridicată tocmai la Piteşti. Cum se poate ignora faptul că preoţii, ortodocşi (peste 3.500), greco-catolici (o mare majoritate a lor), cît şi ai celorlalte culte au înfundat, în mod preferenţial închisorile, în timpul comunismului? Unde au fost vîrîţi de securişti. Că singura legătură a Securităţii cu biserica era că în cadrul Direcţiei de Informaţii interne era un serviciu special, Serviciul 3 Culte, care se ocupa exact cu ceea ce-i spune numele? Că securiştii erau educaţi să fie fără Dumnezeu? După cum spunea sugestiv Pantelei Bodnarenko, un fost agent NKVD devenit Pintilie Gheorghe, primul comandant al Securităţii cea ”iubitoare de patrie”, la una din şedinţe cu comandanţii acesteia: ”Tovarăşi! La noi, n-au ce căuta tovarăşii care cred în Dumnezeu!” În al doilea rînd, ceea ce în fond e absolut îngrijorător, e că inaugurarea monumentului eroilor Securităţii se întîmplă cu sprijinul autorităţilor, care fără îndoială şi-au dat concursul şi la ridicarea sa. Înălţarea unui monument e condiţionată de o mulţime de avize. (…) La nivelul ”local”, în Piteşti, s-a petrecut o istorică ”împăcare” între Armată şi Securitate”.