Sorin Oprescu, despre ancheta legată de acoperişul Arenei Naţionale: "În urma nenorocirii de la Colectiv, acum suflăm şi în iaurt"

Primarul suspendat al Capitalei, Sorin Oprescu, a calificat ancheta din jurul Arenei Naţionale drept o "poveste" generată de tragedia din Colectiv şi a subliniat că acoperişul îndeplineşte standardele europene, dovadă fiind şi faptul că UEFA a permis deschiderea stadionului.

805 afișări
Imaginea articolului Sorin Oprescu, despre ancheta legată de acoperişul Arenei Naţionale: "În urma nenorocirii de la Colectiv, acum suflăm şi în iaurt"

Sorin Oprescu, despre ancheta legată de Acoperişul Arenei Naţionale: E o "poveste" generată de tragedia din Colectiv (Imagine: Marian Ilie/ Arhiva Mediafax Foto)

În prima sa zi de lucru la spital, Oprescu a mărturisit că a primit deja pacienţi, dar birocraţia pentru obţinerea "adeverinţelor  necesare" l-au "pus pe drumuri": "Că aşa-i la noi, dacă nu ai ştampilă şi semnătură s-a terminat".
 
În legătură cu ancheta din jurul Arenei Naţionale, primarul suspendat al Capitalei a subliniat că acoperişul e făcut după normele europene.
 
"Este o poveste chestia asta cu acoperişul. Acoperişul e făcut după normele europene, este făcut de firma pe care am găsit-o acolo lucrând şi recunosc au lucrat foarte bine. Nu au existat niciun fel de discuţii, toate aprobările au fost luate. Toate prerogativele au fost puse în funcţiune, când UEFA a venit şi a cercetat, îndrăznesc să spun aproape loc de loc, scările, evacuarea, am făcut exerciţii. Că nu corespund standardele europene cu standardele noastre din România privind acoperişul, e posibil. În urma nenorocirii de la Colectiv, acum suflăm şi în iaurt. Poate e mai bine aşa", a declarat Sorin Oprescu.
 
El a atras atenţia că că Arena Naţională este încă în garanţie.
 
"Vă rog să nu uitaţi că închiderea şi deschiderea ei sunt făcute după un protocol special, aprobările sunt luate de la Munchen. Nimeni nu a făcut de capul lui, nimeni nu a apăsat pe un buton să o închidă sau să o deschidă. Oricum e în garanţie", a adăugat Sorin Oprescu,
 
În privinţa celor responsabili pentru situaţia de la Arena Naţională, el a explicat faptul că este prematur ca cineva să se pronunţe. 
 
"Stai să-i lăsăm pe oameni să îşi facă ancheta. De fapt, eu când am preluat în 2008 deja era o anchetă acolo", a declarat Sorin Oprescu. 
 
Direcţia Naţională Anticorupţie s-a sezizat din oficiu şi face cercetări cu privire la fapte de abuz în serviciu, în legătură cu modul în care s-au făcut plăţile pentru Arena Naţională.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici