Suceava: Şapte persoane reţinute în cazul grupărilor de traficanţi de ţigări destructurate de DIICOT

Şapte persoane au fost reţinute, iar cinci au interdicţia de a părăsi ţara, în cazul celor două grupări de traficanţi de ţigări destructurate, marţi, de DIICOT Suceava, anchetatorii continuând audierile inclusiv în cazul unui poliţist de frontieră acuzat de sprijinirea uneia dintre grupări.

292 afișări
Imaginea articolului Suceava: Şapte persoane reţinute în cazul grupărilor de traficanţi de ţigări destructurate de DIICOT

Suceava: Şapte persoane reţinute în cazul grupărilor de traficanţi de ţigări destructurate de DIICOT (Imagine: Liviu Maftei/Mediafax Foto)

Un număr de 30 de mandate de aducere au fost puse în aplicare, marţi, în urma celor 43 de percheziţii care au avut loc în şase judeţe şi în Capitală pentru destructurarea a două grupări de traficanţi de ţigări care au vizat şi Sectorul Poliţiei de Frontieră Rădăuţi, în condiţiile în care una dintre grupări ar fi beneficiat de sprijinul unui ofiţer al Poliţiei de frontieră.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Judeţene Suceava, până la ora transmiterii acestei ştiri, au fost reţinute şapte persoane implicate în traficul cu ţigări, iar faţă de alte cinci s-a dispus interdicţia de a părăsi ţara.

Ancheta continuă, urmând să fie audiate şi alte persoane, între care şi ofiţerul Poliţiei de frontieră acuzat de sprijinirea uneia dintre grupări.

Potrivit Poliţiei Judeţene Suceava, 33 din cele 43 de percheziţii s-au desfăşurat în judeţul Suceava, unde au avut loc descinderi şi la Sectorul Poliţiei de Frontieră (SPF) Rădăuţi şi la punctul de lucru Vicov al SPF Rădăuţi.

Conform sursei citate, una dintre grupările de traficanţi de ţigări a beneficiat de sprijinul şi protecţia unui ofiţer de poliţie de frontieră de la Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Sighetu-Marmaţiei, şef de tură la Sectorul Poliţiei de Frontieră Rădăuţi.

În perioada în care au fost monitorizaţi de către anchetatori, membrii grupărilor au traficat 509.200 de pachete cu ţigări în valoare totală de 5.092.000 lei, din care au fost confiscate 88.791 de pachete, cu o valoare de piaţă de aproximativ 888.000 de lei.

Cele două grupări de crimă organizată transfrontalieră specializate în trafic cu ţigări de contrabandă au acţionat în Capitală şi în judeţele Suceava, Bistriţa-Năsăud, Mureş, Harghita, Satu Mare, Sibiu şi Arad.

Potrivit unui comunicat al DIICOT, una dintre grupările infracţionale organizate formată din cetăţeni români şi ucraineni a avut ca principal scop introducerea pe teritoriul României, din Ucraina, în zona de frontieră verde adiacentă localităţilor sucevene Vicovul de Sus şi Ulma, a unor importante cantităţi de ţigări care ulterior au fost vândute atât în judeţul Suceava, cât în alte judeţe.

În urma cercetărilor s-a stabilit că gruparea era foarte bine organizată şi structurată pe segmente, fiecare dintre membrii reţelei având un rol bine determinat, astfel că furnizarea de ţigări era asigurată de segmentele ucrainene, iar preluarea, livrarea şi valorificarea ţigărilor erau asigurate de către segmentul român.

"Pentru a-şi proteja activitatea infracţională, liderul acestei grupări a beneficiat de sprijinul şi protecţia unui alt învinuit, ofiţer de poliţie de frontieră, cu acordul şi protecţia căruia au fost introduse cantităţi importante de ţigarete (între 60 şi 400 de baxuri la un singur act material)", susţin procurorii DIICOT.

Aceştia mai precizează că pentru preluarea, transportul şi valorificarea ţigărilor au fost utilizate metode extrem de variate, cum ar fi folosirea de aparate de zbor ultra uşoare pentru livrarea şi preluarea ţigărilor, "cărăuşi" care cunoşteau foarte bine zona de frontieră pe unde urmau să fie introduse ţigările, autoturisme de teren pentru preluarea şi transportul ţigărilor din zona verde, autoturisme special modificate pentru acest gen de infracţiuni, precum şi autoutilitare în care ţigările erau transportate prin metoda "capac".

Cealaltă grupare a avut ca principal scop procurarea şi colectarea de ţigări de provenienţă extra comunitară şi revânzearea acestora pe piaţa neagră din România, cu preponderenţă în judeţele Harghita şi Sibiu.

Anchetatorii au mai stabilit că liderul acestei grupări prelua din judeţul Suceava, de la un alt învinuit, prin intermediul unei firmei de curierat rapid, cantităţi importante de ţigări care ulterior erau valorificate de alţi membri ai grupării.

Pentru a-şi proteja activitatea infracţională, membrii acestei grupări utilizau pentru transportul ţigărilor autoturisme închiriate de la o firmă din Sighişoara.

În urma percheziţiilor de marţi au fost ridicate dispozitive de transport (hamuri), peste o mie de pachete de ţigări, unităţi PC, înscrisuri şi au fost indisponibilizate mai multe autoturisme.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici