Timp de zece ani, magistraţii au încercat să-l trimită în instanţă pe Beraru în cazul CICO

Magistraţii timp de zece ani au încercat să-l aducă în faţa instanţei pe omul de afaceri israelian Sorin Shmuel Beraru, pentru fraudarea societăţii CICO cu 3,65 milioane de dolari, perioadă în care s-a încercat şi extrădarea lui, însă mandatul de arestare i-a fost revocat, iar ancheta refăcută.

3167 afișări
Imaginea articolului Timp de zece ani, magistraţii au încercat să-l trimită în instanţă pe Beraru în cazul CICO

Sorin Beraru (Imagine: Thomas Dincă/Mediafax foto)

Totuşi, în 14 mai 2004, omul de afaceri Sorin Beraru a fost condamnat definitiv, în lipsă, luni, la şapte ani de închisoare pentru trafic de influenţă şi dare de mită, în încercarea de a mitui, cu 1,5 milioane de dolari, un procuror care ancheta afacerea CICO.

De asemenea, judecătorii instanţei supreme au hotărât condamnarea la trei ani de închisoare a omului de afaceri Chaim Heny Stainberg - partenerul lui Beraru - pentru complicitate la dare de mită. Au mai fost condamnaţi, în acelaşi proces, locotenentul Romeo Badea, la trei ani de detenţie, căpitanul Ştefan Lucian Botea - doi ani, iar locotenentul Ion Udangiu a primit trei ani de închisoare.

La începutul anului 2003, Biroul Naţional Interpol a comunicat instanţei faptul că Sorin Beraru, pe numele căruia există un mandat de arestare internaţională, se află pe teritoriul Africii de Sud şi nu în Israel, aşa cum se bănuia. România nu are însă acord de extrădare cu Africa de Sud şi nici cu Israelul.

În timpul procesului de mituire a anchetatorului, desfăşurat, în primă fază, la Curtea de Apel Bucureşti, procurorul Georgiana Hosu - care a anchetat afacerea CICO şi a cărei încercare de mituire s-a soldat cu arestarea a patru persoane şi urmărirea internaţională a lui Beraru - a susţinut că omul de afaceri israelian este de neextrădat. "Am încercat de mai multe ori să obţin extrădarea lui Sorin Beraru din Israel şi Africa de Sud, însă de fiecare dată cererile oficiale nu au fost acceptate din diferite motive, dintre cele mai diverse", afirma procurorul Hosu, audiat ca martor în procesul în care au fost judecaţi locotenentul Romeo Badea, omul de afaceri Heny Chaim Stainberg, căpitanul Ştefan Lucian Botea şi locotenentul Ion Udangiu.

Cei patru au fost arestaţi în vara anului 2002, pentru încercarea de mituire a Georgianei Hosu, care emisese un mandat de arestare intenaţională pe numele lui Sorin Beraru.

Procurorul Georgiana Hosu este soţia ofiţerului de poliţie Dan Hosu, care ar fi fost contactat de Badea şi Udangiu pentru a interveni pe lîngă ea în rezolvarea problemei lui Beraru.

În anul 1999, Georgianei Hosu i-a fost repartizat, pentru soluţionare, dosarul CICO, afacere care era investigată de poliţişti de la Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti şi de cei ai Inspectoratului General al Poliţiei. După două luni de la preluarea cazului, Hosu a emis mandate de arestare preventivă pe numele lui Sorin Beraru, Dumitru Dulămescu - tatăl concubinei lui Beraru (Ingrid Murano-aflată în Israel), Elena Vasiliu şi a membrilor conducerii FPS. Beraru era singurul care nu se afla în ţară.

Ulterior, din investigaţiile făcute a reieşit că este important martorul Heny Steinberg, care se "grăbea" să părăsească România, astfel că procurorul Hosu a apreciat că este necesară audierea acestuia, indiferent în ce loc.

Procurorul Georgiana Hosu susţinea că ea şi maiorul Nicolae Marinuş s-au întîlnit cu Steinberg în restaurantul Hotelului Triumf din Bucureşti, unde i s-a luat acestuia o declaraţie.

În perioada respectivă, procurorul a început să simtă anumite presiuni mai ales că au fost audiate în cazul CICO persoane cu nume sonore (Ion Diaconescu, Minodora Ilie) şi se declanşase urmărirea penală şi împotriva celor de la SIF Muntenia. Despre cazul CICO, Hosu se consulta cu şeful său direct, procurorul George Bălan.

În pofida cererilor de extrădare a lui Beraru, autorităţile israeliene cereau mereu completări ale solicitărilor în limba ebraică şi nu în engleză, aşa cum se proceda în general. "Beraru părea de neatins, de neextrădat, aşa cum se dovedeşte şi acum", afirma procurorul Hosu.

În momentul în care i s-a făcut o propunere de bani, Georgiana Hosu a recunoscut că era interesată ca pe numele lui Beraru să fie emis un al doilea mandat de arestare, întrucât acesta ar fi "uşurat procedura de extrădare".

În cadul audierii, Georgiana Hosu a relatat împrejurările în care a fost pus în liberatate socrul neoficial al lui Beraru, măsură care a făcut-o să-şi pună anumite semne de întrebare. "Aceasta pentru că recursul la prelungirea de mandat a lui Dulămescu şi Vasiliu s-a judecat în lipsa avocatului Cristian Iordănescu (decedat în decembrie 2007-n.r.), fără de care Dulămescu nu făcea nicio mişcare", spunea Hosu. Ea a adăugat că în ziua respectivă dosarul penal CICO se afla în fişetul Direcţiei Cercetări Penale şi nu la instanţa Curţii de Apel Bucureşti, care s-a pronunţat pentru eliberarea celor doi. Ulterior, Curtea de Apel Bucureşti a comunicat, prin adresă, restituirea dosarului, însă acesta nu plecase deloc la instanţă, a mai spus Georgian Hosu.

Curtea de Apel Bucureşti a hotărît, în data de 9 mai 2002, eliberarea lui Dulămescu şi Vasiliu, pentru aceasta Sorin Beraru plătind 55.000 de dolari.

La 11 iulie 2002, omul de afaceri Sorin Beraru a fost trimis în judecată pentru dare de mită. Potrivit anchetatorilor, Beraru ar fi încercat să îl mituiască pe procurorul Georgiana Hosu, oferindu-i prin intermediari 1,5 milioane de dolari. Procurorii susţineau că Beraru s-a folosit, pentru mituirea anchetatorului, de Heny Stainberg, oferindu-i în schimb foloase materiale.

Astfel, în februarie 2002, Heny Chaim Stainberg l-a contactat pe căpitanul Ştefan Botea, ofiţer la serviciul economic din cadrul Sectorului 1 Poliţie, pe care îl cunoştea de mai mult timp, întrucât acesta îl ajutase în rezolvarea unor probleme de ordin juridic. Stainberg i-a relatat poliţistului că intenţionează să ajungă la soţul procuroarei Georgiana Hosu - locotenent colonelul Dan Hosu din Inspectoratul General de Poliţie (IGP). Conform datelor din dosar, poliţistul i-a spus că nu este în relaţii de amiciţie atât de strânse cât să-i poată face o astfel de propunere lui Hosu, dar că ştie persoane foarte apropiate locotenent-colonelului, respectiv foşti subalterni de-ai acestuia. În schimbul legăturii cu Ion Udangiu, Botea a cerut nişte favoruri.

În cursul lunii martie 2002, Badea şi Udangiu l-au contactat de mai multe ori pe lt.col. Hosu, care, aflând ce doreau aceştia, le-a replicat "să o lase baltă şi să nu se implice". Dan Hosu i-a relatat soţiei sale despre "abordările" foştilor săi subalterni. "Am considerat că se încearcă compromiterea mea. Soţul meu le-a spus să se potolească şi să nu se amestece în această afacere", a afirmat, în faţa Curţii de Apel Bucureşti, Georgiana Hosu.

Hosu mai susţinea că Steinberg a încercat, întâi, momirea lt. col. Dan Petrila, care făcea parte din echipa de anchetatori ai afacerii CICO. Printre ofiţeri se mai numărau col. Vasile Popescu, mr. Nicolae Marinuş şi lt. Iulian Şova.

Potrivit lui Hosu, Stainberg i-ar fi spus ofiţerului Petrila că poate să intervină, pentru ofiţeri să le faciliteze "plecarea în Kosovo în interes de serviciu" sau să le schimbe "starea materială, să nu moară săraci". Dan Petrila este ofiţerul care a început cercetările în cazul CICO, apoi a identificat zecile de firme care au fost achiziţionate de Beraru. "Beraru are mai multe dosare privind achiziţionarea, prin diferite metode, a firmelor din industria uşoară românească", declara judecătorului Georgiana Hosu. Procurorul Hosu a adăugat că Beraru ar fi "lichidat" întreaga industrie uşoară.

După încercarea de "agăţare" a lui Petrila, Stainberg l-a contactat pe maiorul Marinuş, căruia i-a fost oferită suma de 30-40 de mii de dolari, pentru anularea mandatului de arestare a lui Beraru. După încercarea de mituire a lui Marinuş (acesta făcând raport conducerii Parchetului instanţei supreme), procurorii au declanşat verificări, au semnat mandate de interceptare a convorbirilor telefonice şi început urmărirea persoanelor implicate în caz.

În data de 19 martie 2002, Georgiana Hosu a relatat conducerii Parchetului Curţii Supreme de Justiţie (Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie-n.r.) despre intenţiile poliţiştilor Udangiu şi Badea, care au ca scop mituirea sa pentru a revoca mandatul de arestare pe care l-a emis pe numele lui Sorin Beraru.

În urma sesizării făcute de soţii Hosu, procurorii au pus la cale un plan de prindere în flagrant delict a poliţiştilor şi a lui Stainberg. Poliţiştii i-au cerut iniţial lui Stainberg două-trei milioane de dolari, bani pe care i-ar fi împărţit, o parte urmând să-i revină procuroarei. Ulterior, Stâinberg le-a spus că Beraru este dispus să dea numai 1,5 milioane de dolari.

La sfîrşitul lui aprilie 2002, Badea, Udangiu şi Steinberg s-au deplasat, pentru două zile, la Tel-Aviv, unde s-au întâlnit cu Beraru, poliţiştii spunându-i omului de afaceri că problema se poate rezolva.

Lt.col. Hosu s-a întîlnit de mai multe ori cu locotenenţii Badea şi Udangiu. Încă de la a doua întîlnire, Hosu a înregistrat toate convorbirile cu cei doi, care susţineau că au din cei 1,5 milioane de dolari suma de 500.000 de dolari, pe care sunt dispuşi s-o dea imediat dacă locotenent-colonelul vrea să intre în joc.

În 14 iunie 2002, organizându-se un flagrant delict, Udangiu şi Badea au fost arestaţi, după ce aceştia i-au dat lui Hosu o pungă de hârtie conţinând 99.700 de dolari, pe terasa Star din parcul Herăstrău-Bucureşti.

S-a dispus sechestru asiguratoriu asupra sumei de 99.700 de dolari, precum şi asupra sumei de 27.000 de dolari, bani găsiţi de anchetatori la Stainberg şi Udangiu.

În data de 8 mai 2001 s-a dispus începerea urmăririi penale împotriva lui Sorin Beraru, iar la data de 11 mai 2001, la propunerea organelor de Poliţie, Parchetul de pe lîngă Curtea Supremă de Justiţie a început acţiunea penală împotriva acestuia, emiţîndu-se mandatul de arestare preventivă (atunci, procurorul era cel care emitea mandatul de arestare preventivă-n.r.). El era acuzat de uz de fals, întrucât în 30 martie 1999, cu prilejul achiziţionării unui pachet de acţiuni la societatea CICO Bucureşti, el a prezentat o declaraţie autentificată la notariat din care rezultă că este posesorul unui paşaport emis de autorităţile române. Ulterior, s-a constatat că numărul paşaportului era fals.

În data de 17 mai 2001, Beraru a fost dat în urmărire generală, în baza mandatului de arestare înaintat Serviciului Urmăriri din Inspectoratul General al Poliţiei. În 24 august 2001, Tribunalul Bucureşti a revocat, printr-o hotărîre definitivă, mandatul de arestare emis pe numele omului de afaceri româno-israelian Sorin Beraru. Doi dintre cei trei membri ai completului de judecată s-au pronunţat pentru revocarea mandatului.

Sorin Beraru nu a putut fi dat în urmărire internaţională, deoarece minimul pedepsei infracţiunii pentru care s-a emis mandatul era de şase luni, iar Convenţia Europeană de extrădare prevedea că minimum pedepsei pentru fapta pentru care se cere extrădarea trebuie să fie de cel puţin un an.

Ulterior, în 2002, Parchetul instanţei supreme i-a trimis în judecată pe Sorin Beraru, Dumitru Dulămescu, Emil Alin Giurgiu - fost director general al FPS, Corneliu Mîndrescu - fost director FPS, Dan Gozia - fost director FPS şi actual consilier al preşedintelui SIF Muntenia, Cornel Nica, Mihail Dimonie - fost director FPS, Graţian Mircea Ilie - fost director al Registrului Român al Acţionarilor, Ion Condoiu - consilier al preşedintelui SIF Muntenia, Horia Teodor Mihăescu - preşedinte SIF Muntenia, Ion Stanciu - şef serviciu SIF Muntenia, Elena Vasiliu - director Cooperativa Furnica, Octavian Bănică - fost şef serviciu FPS şi pe Nelu Rădulescu - fost şef serviciu FPS. Aceştia au fost trimişi în judecată pentru abuz în serviciu contra intereselor publice, spălare de bani, înşelăciune, abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, asociere pentru săvârşirea de infracţiuni şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.

În 30 martie 1999, Fondul Proprietăţii de Stat - reprezentat de Emil Alin Giurgiu, Corneliu Mândrescu, Dan Gozia, Mihail Dimonie, Octavian Bănică şi Nelu Rădulescu - a cesionat cu încălcarea dispoziţiilor legale pachetul majoritar de acţiuni la societatea CICO, producând avutului public un prejudiciu de 34 de miliarde lei.

FPS a cesionat pachetul majoritar la o valoare nominală a acţiunilor de cinci miliarde lei, reprezentând 70 la sută din pachetul de acţiuni al CICO SA.

La data de 31 martie 1999, SIF Muntenia - reprezentată prin Cornel Nica - a vândut pachetul majoritar de acţiuni al CICO pe piaţa Rasdaq către Sorin Beararu, Pharmatech Ltd. Bahamas şi Grupul Industrial Titan, tranzacţie anulată de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM) pentru legături concertate între cumpărători. Astfel, s-a constatat că, în spatele firmelor Pharmatech Ltd. şi Grupul Industrial Titan s-a aflat acelaşi om de afaceri - Sorin Beraru - care, prin persoane interpuse, controla şi coordona activitatea acestor firme.

După ce a preluat pachetul majoritar al CICO, Sorin Beraru, prin intermediul lui Dumitru Dulămescu şi al Elenei Vasiliu, a transferat o parte din sumele aflate în conturile societăţii (respectiv 3,6 milioane dolari) în conturile Cooperativei Furnica.

În aceeaşi zi, suma de 3,6 milioane dolari a fost virată în conturile unor societăţi controlate de Beraru (Phoenixmed, Iteragent, Roland, Multisistem Industry). Contractul de depozit încheiat între societatea CICO şi Cooperativa Furnica a fost falsificat de Elena Vasiliu, prin adăugarea unei clauze penalizatoare de 25 la sută din valoarea depozitului, aplicabilă în cazul retragerii acestuia înainte de termen.

În urma acestor operaţiuni, CICO SA a fost prejudiciată cu suma de 900.000 de dolari.

Potrivit procurorilor, Horia Teodor Mihăescu ar fi susţinut abuziv interesele Cooperativei Furnica în defavoarea CICO SA, deşi acesta reprezenta acţionarul majoritar la această societate.

În 28 noiembrie 2007, Tribunalul Bucureşti a dispus restituirea dosarului procurorilor Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru refacerea actului de sesizare. La data de 20 august 2008, cauza a fost declinată la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) competentă să efectueze urmărirea penală.

În 15 noiembrie 2011, DNA i-a retrimis în judecată pe Beraru şi ceilalţi opt inculpaţi, pentru fraudarea CICO, primul termen de judecată fiind stabilit în 5 decembrie, la Tribunalul Bucureşti.

Direcţia Naţionale Anticorupţie (DNA) a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor Sorin Shmuel Beraru - acţionar al mai multor societăţi comerciale - este acuzat de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni, instigare la înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată şi spălare de bani; Dumitru Dulămescu - vicepreşedintele Consiliului de Administraţie al SC CICO SA, pentru asociere pentru săvârşirea de infracţiuni, spălare de bani şi complicitate la infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată; Elena Vasiliu Bujor - director general al Cooperativei de Credit "Banca Populară Furnica", pentru asociere pentru săvârşirea de infracţiuni, înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată şi spălare de bani; Emil Alin Giurgiu - director general executiv la Fondul Proprietăţii de Stat (FPS) la momentul săvârşirii faptelor, pentru abuz în serviciu contra intereselor publice, cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată; Corneliu Mândrescu - şef de departament şi membru în Comitetul de Direcţie al FPS, pentru abuz în serviciu contra intereselor publice, cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată.

Totodată, au mai fost deferiţi justiţiei, Octavian Bănică - director Direcţia Gestiune Acţionariat, Cesiuni în cadrul FPS, pentru abuz în serviciu contra intereselor publice, cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată; Nelu Rădulescu - şef Serviciu Gestiune Acţionariat Cesiuni în cadrul FPS,pentru abuz în serviciu contra intereselor publice, cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată; Cornel Nica - vicepreşedinte al SAI Muntenia Invest SA şi director al Departamentului de valori mobiliare din cadrul SIF Muntenia, pentru înşelăciune, cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată şi Horia Teodor Mihăescu - director general al SAI Muntenia Invest SA, pentru înşelăciune, cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată.

(Material realizat de Departamentul Eveniment, eveniment@mediafax.ro)

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici