Incendiu în Ferentari: Trei copii şi un adult au murit - VIDEO

Trei copii, cu vârste până în 10 ani, şi un adult au decedat în incediul de sâmbătă, izbucnit într-o casă din cartierul Ferentari al Capitalei, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti.

486 afișări
Imaginea articolului Incendiu în Ferentari: Trei copii şi un adult au murit - VIDEO

Incendiu în Ferentari: Trei copii şi un adult au murit (Imagine: Florin Buliga/Mediafax Foto)

La ora transmiterii acestei ştiri, incendiul din sectorul 5 al Capitalei a fost lichidat, a precizat ofiţerul de presă al ISU Bucureşti.

Pentru stingerea incendiului, care a fost violent, zece maşini ale pompierilor au acţionat, dintre acestea şase au fost cu apă şi spumă. Focul a fost înteţit de vântul puternic, care a bătut sâmbătă în Capitală.

Trei copii au murit într-un incendiu izbucnit, sâmbătă, într-un imobil din cartierul Ferentari, a declarat, pentru MEDIAFAX, doctorul Bogdan Opriţa, coordonatorul SMURD Bucureşti.

Ulterior, a fost găsită şi a patra victimă.

Video Stirile Pro TV

Potrivit medicului, alţi doi adulţi au fost intoxicaţi cu fum, echipajele SMURD acordându-le îngrijiri şi urmând să decidă dacă vor fi duşi la spital.

Cei trei copii, care au fost găsiţi morţi într-una din case, construită din lemn, se aflau într-o mansardă, care s-a făcut scrum.

Mansarda fusese amenajată pentru locuit.

Incendiul a izbucnit în casa alăturată de cea în care au fost găsiţi morţi copiii.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici