Ungaria vrea să racordeze drumul expres Arad-Oradea la reţeaua sa de autostrăzi şi drumuri expres

  • Guvernul ungar este interesat să conecteze drumul expres Arad-Oradea la drumul expres M44 din Ungaria, care face legătură între Békéscsaba şi autostrada spre Budapesta.
  • Discuţiile au avut loc între preşedinţii consiliilor judeţene Békés (Ungaria) şi Arad (România).
1275 afișări
Imaginea articolului Ungaria vrea să racordeze drumul expres Arad-Oradea la reţeaua sa de autostrăzi şi drumuri expres

Ungaria vrea să racordeze drumul expres Arad-Oradea la reţeaua sa de autostrăzi şi drumuri expres

Preşedintele Consiliului Judeţean Arad, Iustin Cionca, a avut o întâlnire cu preşedintele Consiliului Judeţean Békés (Ungaria), referitoare la interesul guvernului ungar de a conecta drumul expres Arad-Oradea la drumul expres M44 din Ungaria, care face legătură între Békéscsaba şi autostrada spre Budapesta. Guvernul ungar a anunţat că realizarea drumului M44 este o prioritate regională.

Conectarea M44 la drumul expres Arad-Oradea se va putea realiza în zona Salonta, pe ruta Békéscsaba-Sarkad-Kötegyán-graniţă-Salonta. Din cauza restricţiilor de mediu în lunca Crişului Alb şi al Crişului Negru, alte posibile puncte de racordare, aceasta a fost considerată varianta optimă de către partea maghiară, anunţă, joi, CJ Arad.

„Partea maghiară m-a informat că demarează un studiu tehnic pentru analizarea circumstanţelor şi condiţiilor racordării M44 la drumul expres Arad-Oradea. Rezultatul studiului va fi transmis Consiliilor Judeţene Arad şi Bihor, respectiv Guvernului României. Un astfel de record ar fi posibil prin crearea unui nou punct de trecere a frontierei. În Ungaria drumul expres este construit deja până la Lakitelek, deci ar mai rămâne de realizat doar câţiva kilometri până la graniţă. Aşa cum am afirmat permanent, drumul expres Arad-Oradea creează dezvoltare, iar oportunitatea sa a fost recunoscută foarte rapid şi de autorităţile de la Budapesta. Prin conectarea acestui drum la reţeaua maghiară de drumuri expres şi autostrăzi, putem spune că drumul expres Arad-Oradea ar dobândi nu doar o importanţă zonală, ci una euroregională, ceea ce confirmă calculele noastre din momentul în care Consiliile Judeţene Arad şi Bihor, respectiv primăriile Arad şi Oradea au început acest demers”, a declarat Iustin Cionca, preşedintele Consiliului Judeţean Arad.

Pe partea maghiară, a fost constituit Grupul de Lucru al Conectării Drumurilor Expres Ungaria-România, condus de Zsolt Thorockay, din cadrul Ministerului Inovaţiei şi Tehnologiei. Grupul s-a reunit la Gyula, Ungaria, unde a fost luată în discuţie joncţiunea cu drumul expres Arad-Oradea.

Ordinul de începere pentru elaborarea studiului de fezabilitate pentru drumul expres Arad-Oradea a fost dat în luna august 2021. Până în prezent, au fost elaborate analiza multicriterială şi studiul arheologic şi a fost stabilită varianta de traseu.

CJ Arad arată că sunt în curs de elaborare documentaţiile privind ocuparea terenurilor, studiul de evaluare a impactului asupra mediului, planurile urbanistice zonale, documentaţiile pentru obţinerea unor avize şi acorduri.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici