Vicepreşedintele CJ Bihor Kiss Alexandru, reţinut pentru luare de mită şi spălare de bani

Vicepereşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Bihor Kiss Alexandru a fost reţinut, marţi, de DNA, pentru mai multe infracţiuni, între care spălare de bani şi luare de mită, fiind acuzat că a făcut parte dintr-un grup care a obţinut între 2003 şi 2008 foloase necuvenite de peste patru milioane de euro.

428 afișări
Imaginea articolului Vicepreşedintele CJ Bihor Kiss Alexandru, reţinut pentru luare de mită şi spălare de bani

Vicepreşedintele CJ Bihor Kiss Alexandru, reţinut pentru luare de mită şi spălare de bani

Potrivit unui comunicat transmis de Direcţia Naţională Anticorupţie, procurorii DNA - Serviciul Teritorial Oradea au dispus reţinerea pentru 24 de ore a lui Kiss Alexandru, vicepreşedinte al CJ Bihor, pentru spălare de bani, în formă continuată (4 infracţiuni), abuz în serviciu contra intereselor publice, luare de mită şi trafic de influenţă, în formă continuată.

Alături de Kiss, a fost reţinut şi administratorul grupului de societăţi Selina Oradea, Beneamin Rus, acuzat de spălare de bani, în formă continuată (2 infracţiuni) şi instigare la abuz în serviciu contra intereselor publice.

Potrivit sursei citate, Kiss şi Rus, alături de alte persoane, au conceput mecanisme prin care obţineau foloase necuvenite.

Astfel, în perioada octombrie 2003 - mai 2008, Kiss, alături de Bojtor Vilmos Laszlo, Miklossy Ferenc, Miklossy Ferenc Laszlo, Gheorghe Ioan Roatiş, Beneamin Rus şi Alexandru Mudura ar fi obţinut foloase necuvenite în valoare totală de 4.312.847 de euro.

Procurorii DNA susţin că, în perioada octombrie 2003 - iunie 2004, Kiss, Bojtor, Miklossy Ferenc, Miklossy Ferenc Laszlo şi Roatiş, alături de Alexandru Mudura, au implicat societăţi comerciale înregistrate în România (Eco Bihor SRL Oradea, East Bau Construct SRL Oradea, Martex Trans SRL Oradea), Marea Britanie (Ariston Distribution Corporation LTD Londra) şi Ungaria (Keviep Kft Debrecen) într-un mecanism prin intermediul căruia a fost disimulată plata sumei de 300.000 de euro.

"Această sumă de bani a fost pretinsă şi primită de Alexandru Mudura, Kiss Alexandru Iosif Francisc şi Bojtor Vilmos Laszlo de la Miklossy Ferenc, pentru a-şi exercita influenţa în favoarea societăţii comerciale Keviep Kft. Debrecen, astfel încât aceasta să obţină de la Primăria Oradea adjudecarea contractului de parteneriat public-privat, având ca obiect construirea şi exploatarea gropii ecologice de gunoi a municipiului Oradea. Spălarea banilor a fost realizată sub masca plăţii unor livrări de utilaje şi materiale pe care Keviep Kft Debrecen le-a făcut către firma sa din România - East Bau Construct SRL, folosind ca intermediari societăţile Ariston Distribution Corporation LTD Londra, controlată de Bojtor Vilmos-Laszlo, respectiv Martex Trans SRL Oradea, administrată de inculpatul Roatiş Gheorghe-Ioan", susţine DNA.

Concret, Keviep Kft Debrecen a livrat către Ariston Distribution Corporation LTD utilaje şi materiale în valoare de circa 187.000 euro pe care le-a recumpărat după câteva zile, prin intermediul societăţii East Bau Construct SRL Oradea, cu peste 500.000 euro. Diferenţa de 300.000 de euro a fost retrasă din contul bancar al societăţii Ariston Distribution Corporation LTD, în numerar, de Bojtor Vilmos-Laszlo, care apoi a remis banii lui Kiss şi lui Mudura.

Totodată, prin implicarea societăţilor Selina SRL Oradea, Trameco SA Oradea şi Ariston Distribution Corporation LTD Londra, Kiss, Bojtor, Rus şi Mudura au disimulat, în perioada octombrie 2003 - mai 2004, plata sumei de 100.000 euro.

Astfel, Selina SRL Oradea a plătit societăţii Trameco SA utilaje pe care compania le-a importat de la firme din Germania, prin intermediul Ariston Distribution Corporation LTD. Procurorii DNA susţin că, deşi societăţile din grupul Selina au negociat direct cu furnizorii germani, achiziţia utilajelor a fost făcută prin intermediul societăţii paravan Ariston, la preţuri cu circa 50 la sută mai mari.

Diferenţa de bani, în sumă de 100.000 euro, a fost retrasă din contul bancar al societăţii Ariston de Bojtor Vilmos-Laszlo, care apoi a remis banii lui Kiss şi lui Mudura Alexandru.

Potrivit DNA, cei 100.000 euro, spălaţi prin intermediul acestor operaţiuni, reprezintă foloase necuvenite pe care Rus Beneamin, în calitate de proprietar şi administrator al grupului de societăţi Selina Oradea, le-a plătit vicepreşedintelui CJ Bihor şi lui Mudura pentru a-şi exercita influenţa asupra funcţionarilor implicaţi în derularea unor proceduri de achiziţie publică, astfel încât acestea să fie adjudecate de firmele din grupul Selina.

De asemenea, în perioada noiembrie 2005 - iulie 2006, Kiss Alexandru-Iosif-Francisc, Bojtor Vilmos-Laszlo şi Rus Beneamin au conceput şi pus în aplicare un mecanism financiar complex, implicând societăţile Selina SRL Oradea, Trameco şi Wasleys Worldwide LLC din Washington, prin intermediul căruia a fost disimulată plata sumei de aproximativ 702.375 euro.

"Spălarea banilor a fost efectuată sub masca plăţii (de către Selina SRL Oradea) a unor utilaje pe care Trameco SA le-a importat de la firme din Germania şi Olanda, prin intermediul societăţii Wasleys Worldwide LLC, controlată de Bojtor Vilmos-Laszlo. Deşi societăţile din grupul Selina au negociat direct cu furnizorii germani şi olandezi, achiziţia utilajelor a fost făcută prin intermediul societăţii paravan Wasleys Worldwide LLC, la preţuri mult mai mari. Diferenţa de bani, în sumă de 702.375 euro, a fost retrasă din contul bancar al societăţii Wasleys Worldwide LLC, în numerar, şi apoi a fost remisă lui Kiss Alexandru-Iosif-Francisc şi lui Mudura Alexandru de Bojtor Vilmos-Laszlo", arată procurorii DNA.

Conform sursei citate, suma de peste 700.000 de euro reprezintă un folos necuvenit pe care Rus l-a plătit lui Kiss pentru ca acesta să favorizeze societatea Selina în cadrul procedurilor derulate de Consiliul Judeţean Bihor pentru vânzarea unor terenuri din municipiul Oradea.

Totodată, Rus a intervenit pe lângă Kiss în aşa fel încât acesta să întocmească documentaţiile de urbanism pentru proiectele imobiliare care urmau să fie realizate pe terenurile respective, Consiliul Judeţean Bihor fiind prejudiciat cu circa 6.126.219,4 de euro.

În plus, procurorii susţin că, în perioada 2004 – mai 2008, Kiss Alexandru-Iosif-Francisc, prevalându-se de influenţa avută asupra funcţionarilor din cadrul S.C. Electrocentrale S.A. Oradea, implicaţi în procedurile de achiziţie publică, împreună cu Bojtor Vilmos Laszlo şi cu Mudura Alexandru, au pretins şi primit de la un om de afaceri (denunţător în cauză) suma de 3.210.472.21 euro, promiţând că-i vor determina pe funcţionari să atribuie contracte de furnizare de cărbune energetic către societatea comercială administrată de acesta.

"Pentru a disimula adevărata natură a provenienţei banilor, în mod repetat, participanţii la comiterea infracţiunilor au încheiat mai multe contracte fictive de comision cu firme paravan ori au încorporat foloasele necuvenite în preţul de achiziţie al cărbunelui. Sumele de bani reprezentând foloasele necuvenite au fost retrase, în numerar, din conturile bancare ale firmelor paravan şi au fost remise inculpatului Kiss Alexandru-Iosif-Francisc şi suspectului Mudura Alexandru de inculpatul Bojtor Vilmos-Laszlo", se mai arată în comunicat.

Kiss Alexandru şi Beneamin Rus urmează să fie prezentaţi la Tribunalul Bihor, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici