Victor Atanasie Stănculescu a cerut Judecătoriei Sectorului 4 să fie eliberat condiţionat. Instanţa a respins cererea

Fostul general Victor Atanasie Stănculescu a cerut, luni, la Judecătoria Sectorului 4, să fie eliberat condiţionat, avocatul din oficiu care l-a apărat spunând că în cazul acestuia ar trebui să se aplice prevederile legale mai favorabile şi să fie eliberat după executarea unei treimi din pedeapsă.

373 afișări
Imaginea articolului Victor Atanasie Stănculescu a cerut Judecătoriei Sectorului 4 să fie eliberat condiţionat. Instanţa a respins cererea

Victor Atanasie Stănculescu a cerut Judecătoriei Sectorului 4 să fie eliberat condiţionat (Imagine: Andrei Pungovschi/Mediafax Foto)

Judecătoria Sectorului 4 a respins, luni, cererea fostului general Victor Atanasie Stănculescu de eliberare condiţionată, după executarea unei treimi din pedeapsa de 15 ani de închisoare la care a fost condamnat în dosarul Revoluţiei de la Timişoara.

Potrivit deciziei instanţei, Stănculescu poate formula o nouă cerere de eliberare condiţionată după 20 august.

Hotărârea Judecătoriei Sectorului 4 poate fi contestată la Tribunalul Bucureşti.

Victor Atanasie Stănculescu a fost adus, luni dimineaţă, la Judecătoria Sectorului 4 pentru judecarea cererii sale de eliberare condiţionată din penitenciar, după ce a executat o treime din cei 15 ani de închisoare la care a fost condamnat în dosarul Revoluţiei de la Timişoara.

Avocat din oficiu care l-a apărat a arătat în faţa instanţei că sunt întrunite condiţiile pentru eliberarea lui Stănculescu, inclusiv Comisia de la nivelul penitenciarului fiind de acord cu acest lucru.

Acesta a mai spus că Victor Atanasie Stănculescu ar trebui să beneficieze de prevederile legale mai favorabile, respectiv vechiul Cod penal, şi să fie eliberat condiţionat după ce a executat o treime din pedeapsă, arătând totodată că acesta a avut un comportament "ireproşabil" în penitenciar.

Procurorul de şedinţă a cerut instanţei respingerea cererii lui Stănculescu, pe motiv că fapta pentru care a fost condamnat este deosebit de gravă, astfel că acesta trebuie să continue executarea pedepsei în regim de detenţie.

Instanţa Judecătoriei Sectorului 4 a rămas în pronunţare şi urmează să stabilească dacă Stănculescu va fi sau nu eliberat condiţionat.

Victor Atanasie Stănculescu a solicitat, în 24 februarie, Judecătoriei Sectorului 4, să fie eliberat condiţionat. Fostul general, în vârstă de 85 de ani, încarcerat din octombrie 2008, a arătat, în cererea de eliberare condiţionată, că a executat mai bine de cinci ani de închisoare din pedeapsa de 15 ani la care a fost condamnat definitiv de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ).

Potrivit noului Cod penal, liberarea condiţionată în cazul condamnatului care a împlinit vârsta de 60 de ani se poate dispune după executarea a cel puţin două treimi din durata pedepsei, în cazul închisorii mai mari de 10 ani.

Liberarea condiţionată se dispune, la cererea sau la propunerea făcută potrivit dispoziţiilor legii privind executarea pedepselor, de către judecătoria în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere, conform noului Cod de procedură penală.

Dacă instanţa constată că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru acordarea liberării condiţionate, prin hotărârea de respingere fixează termenul după expirarea căruia propunerea sau cererea va putea fi reînnoită. Termenul nu poate fi mai mare de un an şi curge de la rămânerea definitivă a hotărârii. Hotărârea judecătoriei poate fi atacată cu contestaţie la tribunalul în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere, în termen de trei zile de la comunicare, se mai arată în noul Cod de procedură penală.

În 22 ianuarie, după ce a fost audiat la Parchetul general în dosarul evenimentelor produse în Bucureşti în timpul Revoluţiei din 1989, fostul general spunea că speră să fie eliberat condiţionat după ce execută o treime din pedeapsa de 15 ani de închisoare primită în dosarul Revoluţiei de la Timişoara.

La 10 ianuarie 2013, Tribunalul Ilfov a respins o cerere a lui Stănculescu de întrerupere a executării pedepsei din motive medicale. Fostul general formulase solicitarea pe motiv că afecţiunile grave de care suferă nu pot fi tratate în penitenciar.

În 16 octombrie 2008, judecătorii instanţei supreme i-au condamnat pe Mihai Chiţac şi Victor Atanasie Stănculescu la câte 15 ani de închisoare, pentru omor deosebit de grav, aceştia fiind degradaţi. Cei doi au fost încarceraţi în aceeaşi zi, la scurt timp foştii generali formulând cereri în instanţă de întrerupere a executării pedepselor din motive medicale.

Generalul Mihai Chiţac a murit în 1 noiembrie 2010, în locuinţa sa din Capitală, el fiind externat după mai multe săptămâni de spitalizare în urma unor boli cronice.

După ce mai multe cereri de întrerupere a pedepsei au fost respinse de instanţă, Victor Atanasie Stănculescu a trimis o cerere de graţiere la Preşedinţie, la care Ministerul Justiţiei a dat aviz negativ.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici