Vremea va fi in continuare geroasă. PROGNOZA METEO pentru luni şi marţi

Temperaturile maxime se vor incadra intre -16 si -6 grade, iar cele minime vor fi cuprinse intre -26 si -10 grade, mai scăzute in estul Transilvaniei pană in jurul valorii de -29 de grade, informează ANM.

6312 afișări
Imaginea articolului Vremea va fi in continuare geroasă. PROGNOZA METEO pentru luni şi marţi

Vremea va fi in continuare geroasă. PROGNOZA METEO pentru luni şi marţi

LUNI

ÎN ŢARĂ

Cerul va fi variabil, cu innorări mai persistente in nord-est, iar in cursul zilei si in sud-vest va mai ninge slab, local in jumătatea de nord a Moldovei, in Banat si Oltenia si numai izolat si trecător in celelalte regiuni. Vantul va sufla slab si moderat, trecător cu unele intensificări in Moldova, Banat si Crisana, dar si in zonele de munte si pe litoral. Mai ales in a doua parte a intervalului, izolat se va semnala ceată, asociată cu depunere de chiciură.

LA BUCUREŞTI:

Vremea se va mentine geroasă, atat ziua cat si noaptea. Temperatura maximă se va situa in jurul valorii de -11 grade, iar minima va fi de -18...-19 grade, mai scăzută in zona preorăsenească pană in jurul valorii de -23 de grade. Cerul va mai prezenta unele innorări in prima parte a zilei, cand vor mai fi conditii de ninsoare slabă, apoi va deveni variabil. Vantul va sufla slab si moderat.

 

MARŢI

ÎN ŢARĂ

Vremea va fi in continuare geroasă dimineata si noaptea, iar in centru, sud si est, local si ziua. Temperaturile maxime se vor incadra, in general, intre -14 si -6 grade, iar cele minime vor fi cuprinse intre -25...-22, izolat, in zonele depresionare din nord-vest si centru si in jur de -4 grade pe litoral. In cursul zilei cerul va fi variabil in cea mai mare parte a tării si doar izolat va ninge slab in nord-est si in extremitatea de sud a teritoriului. Spre seară si noaptea, nebulozitatea se va accentua si va cuprinde treptat majoritatea regiunilor, iar in jumătatea de sud-est, ninsorile se vor extinde si local se va depune strat nou si consistent de zăpadă. Pe litoral, spre sfarsitul noptii, precipitatiile vor fi mixte si se va produce polei. Vantul va sufla slab si moderat, dar in cursul noptii in Dobrogea, Bărăgan si sudul Moldovei se va intensifica si temporar va viscoli si spulbera zăpada.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici