Burleanu: Campania lui Gheorghe Popescu este susţinută de Kassai prin ameninţări brutale

Răzvan Burleanu, candidat la preşedinţia FRF, susţine într-o scrisoare deschisă adresată, vineri, lui Mircea Sandu, că secretarul general al federaţiei, Adalbert Kassai, susţine campania lui Gheorghe Popescu în teritoriu prin ameninţări şi intervenţii brutale asupra conducătorilor de cluburi.

90 afișări
Imaginea articolului Burleanu: Campania lui Gheorghe Popescu este susţinută de Kassai prin ameninţări brutale

Burleanu: Campania lui Gheorghe Popescu este susţinută de Kassai prin ameninţări brutale

"Campania domnului Gheorghe Popescu este susţinută din interiorul FRF, prin intervenţiile brutale în teritoriu ale secretarului general, domnul Adalbert Kassai. Intervenţiile bazate pe ameninţări exercitate asupra membrilor afiliaţi de către secretarul general al FRF, domnul Adalbert Kassai, m-au pus pe gânduri. Mai mult, mi se pare o totală lipsă de respect, etică şi fair-play ca un oficial al federaţiei să se implice în susţinerea unuia dintre candidaţi (domnul Gheorghe Popescu)", afirmă Burleanu.

În opinia acestuia, Adalbert Kassai a stimulat "clientelismul şi supunerea" în fotbalul românesc. "Oricât m-aş strădui, nici până azi nu am înţeles ce anume l-a recomandat pe acest personaj rudimentar pentru poziţia pe care încă o mai ocupă. Poate că tocmai defectele de caracter care-l predispun la brutalitate şi tot felul de aranjamente l-au făcut eligibil. Toxicitatea sa a infestat fotbalul românesc, stimulând clientelismul şi supunerea, punându-i în acest fel pe membrii afiliaţi în situaţii umilitoare specifice organizaţiilor primitive", a adăugat actualul preşedinte al Federaţiei Române de Minifotbal.

Răzvan Burleanu mai susţine că alegerea membrilor Comitetului Executiv în luna ianuarie, înaintea Adunării Generale de alegeri a cărei dată nu a fost încă anunţată, îl favorizează pe Gheorghe Popescu. În opinia oficialului FR de Minifotbal, membrii Comitetului Executiv aleşi în timpul mandatului lui Mircea Sandu ar face presiuni şi ar susţine candidatul preferat al acestuia, Gheorghe Popescu.

"Între membrii afiliaţi circulă temerea că aţi dori (n.r. - Mircea Sandu) ca reprezentanţii Comitetului Executiv (CEx) să nu mai fie aleşi în cadrul Adunării Generale, ci printr-o procedură care să reunească separat, în cursul lunii ianuarie, fiecare eşalon care ar urma să-şi desemneze un reprezentant în forul de conducere menţionat. Miza unei astfel de abordări ar putea veni din dorinţa conducerii FRF de a impune în CEx, în detrimentul oamenilor merituoşi, persoane loiale care să facă apoi campanie domnului Gheorghe Popescu, candidatul pe care dumneavoastră îl susţineţi pentru conducerea Federaţiei. Dacă aceste lucruri sunt adevărate, ele ar însemna o încălcare gravă a Statutului FRF, document care stipulează în art. 32, alin. 2 că «reprezentantul sau reprezentanţii» în Comitetul Executiv sunt desemnaţi prin vot în cadrul unei Adunări Generale de alegeri. În plus, având în vedere faptul că FRF i-a notificat pe membrii afiliaţi pe data de 27 noiembrie în legătură cu organizarea unei Adunări Generale, conform prevederilor art. 27, alin. 1, aceasta nu se poate întruni mai devreme de cel puţin ultima săptămână a lunii februarie", precizează Burleanu.

La alegerile pentru preşedinţia FRF, care vor fi organizate în 2014, şi-au anunţat candidatura până acum fostul preşedinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor, Vasile Avram, preşedintele FR de Minifotbal, Răzvan Burleanu, fostul fotbalist Marcel Puşcaş şi fostul internaţional Gheorghe Popescu. În afară de aceştia, numele altor oameni de fotbal, Adrian Porumboiu, Gheorghe Chivorchian şi Anghel Iordănescu, au fost vehiculate că se vor afla pe lista candidaţilor la funcţia de preşedinte al FRF. Actualul preşedinte al FRF, Mircea Sandu, a anunţat că nu îşi mai doreşte încă un mandat la şefia instituţiei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici