Burleanu: În momentul de faţă, CS Universitatea Craiova nu are drept de promovare

Preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, a declarat, miercuri, că gruparea CS Universitatea, susţinută de Primăria Craiova, nu are drept de promovare în Liga I, conform unei prevederi din statutul Federaţiei Române de Fotbal, contrazicându-l astfel pe şeful LPF, care afirmase contrariul.

278 afișări
Imaginea articolului Burleanu: În momentul de faţă, CS Universitatea Craiova nu are drept de promovare

Burleanu: În momentul de faţă, CS Universitatea Craiova nu are drept de promovare (Imagine: Remus Badea/Mediafax Foto)

"CS Univeristatea Craiova este în acest moment afiliată provizoriu, Adunarea Generală din 5 martie nevotând afilierea definitivă la FRF. Din punctul meu de vedere, ei îndeplinesc toate condiţiile pentru a fi afiliaţi. Dar nu sunt afiliaţi definitiv, pentru că a fost pusă o presiune publică acestui subiect, ceea ce a dus ca Adunarea Generală să nu-şi asume această afiliere. Subiectul promovării este acoperit de două articole. Pe de o parte de manualul de licenţiere, de unde s-a scos perioada de trei ani de zile, dar actul principal care guvernează fotbalul românesc este Statutul FRF, care face referire la acel termen de trei ani. Respectând statutul, în momentul de faţă nu au drept de promovare", a declarat Burleanu la Digi Sport.

Burleanu crede că informaţia potrivit căreia CS Universitatea Craiova are drept de promovare a venit din partea clubului oltean şi a lăsat să se înţeleagă că de acolo a preluat-o şi Iorgulescu.

"Există o comunicare între noi şi UEFA, de asemenea între noi şi FIFA, în ceea ce priveşte punctul lor de vedere. O să aflaţi în momentul în care va veni răspunsul lor, în momentul de faţă nu a venit. Vom clarifica foarte bine aceste lucruri în perioada următoare, de aceea am şi cerut punctul lor de vedere. Probabil Craiova argumentează altfel această acţiune. Statutul este un act superior întregii proceduri de licenţiere. Ca să poată promova, trebuie modificat statutul. Vă asigur că toate deciziile pe care le luăm sunt doar în baza regulamentelor. Cu siguranţă, foarte important va fi şi răspunsul UEFA, dar în acelaşi timp nu mă aştept ca răspunsul UEFA să fie total diferit în ceea ce priveşte situaţia statutară. UEFA nu poate să-ţi modifice statutul. Şi eu am citit această informaţie, venită dinspre Craiova, că au primit un răspuns. Intrăm într-o zonă, aşa, de zvonistică", a precizat Burleanu.

Federaţia Română de Fotbal a solicitat un punct de vedere din partea UEFA în ceea ce priveşte situaţia CS Universitatea Craiova (locul I în Seria a II-a a Ligii a II-a) şi prevederea din statut (art. 54, pct. 2) conform căreia "pentru a promova într-un eşalon competiţional superior calitatea de membru afiliat al unui club trebuie să aibă o durată - în momentul începerii sezonului competiţional următor - de cel puţin trei ani consecutiv".

Preşedintele LPF, Gino Iorgulescu, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că are informaţii privind o adresă a UEFA, în care forul continental îşi arată acordul privind posibilitatea ca gruparea din Liga a II-a, CS Universitatea Craiova, să poată promova în Liga I.

"La Ligă nu am primit nimic scris, dar am informaţii că s-a primit la federaţie un răspuns de la UEFA şi că CS Universitatea Craiova poate să promoveze în Liga I. În aceste condiţii poate să primească şi licenţă definitivă, până acum era provizorie, dar asta e problema federaţiei", a spus Iorgulescu despre situaţia echipei care se află la primul său sezon competiţional.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici