Clubul Sportiv Dinamo a sărbătorit 67 de ani de existenţă. Gabriel Oprea: Sper să serbăm 70 de ani pe un stadion nou

Foşti şi actuali sportivi, preşedinţi de federaţii şi de cluburi şi personalităţi din lumea sportului au participat, vineri, la aniversarea Clubului Sportiv Dinamo, care a împlinit 67 de ani de existenţă.

397 afișări
Imaginea articolului Clubul Sportiv Dinamo a sărbătorit 67 de ani de existenţă. Gabriel Oprea: Sper să serbăm 70 de ani pe un stadion nou

Clubul Sportiv Dinamo a sărbătorit 67 de ani de existenţă. Gabriel Oprea: Sper să serbăm 70 de ani pe un stadion nou (Imagine: Mihai Dascalescu/Mediafax Foto)

În istoria clubului, sportivii dinamovişti au câştigat 125 de medalii la Jocurile Olimpice, 978 de medalii la campionatele mondiale, 1.37 la campionatele europene, şi au stabilit 5 recorduri olimpice, 4 recorduri mondiale şi 2.649 de recorduri naţionale, obţinând şi 12.062 de titluri de campioni naţionali.

Preşedintele CS Dinamo, Elisabeta Lipă, îşi doreşte ca sportivii dinamovişti să reuşească să egaleze performanţele obţinute până acum. "Mi-aş dori să câştigăm încă pe atâtea medalii cât au fost cucerite în 67 de ani. Aţi văzut ce palmares imporesionant. Îmi venea să plâng când am citit câte medalii s-au câştigat. Dacă mă gândesc, nu cred că foarte multe ţări în lume se pot lăuda că au în visteria lor atâtea medalii cât a adunat un singur club din România. Normal că sunt mândră că fac parte din acest club, cred că m-am născut dinamovistă şi vreau să fac numai lucruri frumoase, să rămână ceva în urma mea. Eu vreau ca generaţia tânără să ne aibă drept modele şi să-şi dorească la fel de mult să urce pe cea mai înaltă treaptă a podiumului", a declarat Lipă.

Fostul campion olimpic Ivan Patzaichin le-a transmis un sfat tinerilor sportivi dinamovişti, să se gândească doar la marea performanţă: "Dinamo pentru mine înseamnă ceea ce am realizat de-a lungul vieţii mele. Dinamo pentru mine este o mândrie, un mod de a mă bucura şi de a fi un om satisfăcut. Un sfat pentru cei tineri? În momentul în care ai intrat pe poartă trebuie să te gândeşti doar la marea performanţă. Acest lucru cred că e un îndemn pentru orice sportiv care intră pe poarta clubului Dinamo. Performanţa nu se poate face fără muncă şi sacrificii. Dacă era aşa simplu am fi invitat toţi prietenii să devină campioni".

Acţionarul FC Dinamo, Ionuţ Negoiţă, a afirmat că emoţia transmisă de sport l-a determinat să investească la gruparea de fotbal. "Ne simţim ca într-o familie mare, e un club prolific la nivel de performanţă şi e o provocare şi pentru mine, care mă ocup de fotbal, să facem în continuare performanţă, poate mai mare decât până acum. Sportul înseamnă emoţie, de aia am intrat, dacă însemna doar business poate nu intram niciodată. Vreau să-i felicit pe toţi sportivii care au făcut performanţă la Dinamo. Mă preocupă în continuare să creăm un viitor pentru Dinamo, să dăm şansa tinerilor să facă performanţă pentru Dinamo şi să continue istoria", a declarat Negoiţă.

Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a remarcat performanţele sportivilor dinamovişti. "Sunt 67 de ani de performanţă, iar eu ca preşedinte al Federaţiei Române de Fotbal, le doresc ca această tradiţie să poată continua şi să configureze o istorie şi mai frumoasă", a afirmat Burleanu.

Cu ocazia aniversării a 67 de ani a CS Dinamo, primarul oraşului Los Angeles şi preşedintele consiliului primăriei au transmis clubului bucureştean două diplome, sportivii dinamovişti cucerind la Jocurile Olimpice din SUA, din 1984, opt medalii de aur.

La eveniment au participat actuali şi foşti sportivi ai clubului Dinamo, preşedinţi de federaţii şi de grupări sportive, precum şi vicepremierul pentru securitate naţională, ministrul Afacerilor Interne, Gabriel Oprea.

Gabriel Oprea: Sper să serbăm 70 de ani de existenţă a CS Dinamo pe un stadion nou

Viceprim-ministrul pentru securitate naţională, ministrul Afacerilor Interne, Gabriel Oprea, a declarat, vineri, că speră ca sărbătorirea a 70 de ani de existenţă a Clubului Sportiv Dinamo să fie organizată pe un stadion nou, care urmează a fi construit în cadrul bazei din Şoseaua Ştefan cel Mare.

"Am inaugurat această sală a trofeelor, cel mai nou bazin olimpic, am înţeles că demarăm construcţia unei săli de gimanstică de peste 4 milioane de euro, care va fi gata până la sfârşitul acestui an. Ca om politic şi politician ştiu că acest club este iubit. Sper ca aniversarea de 70 de ani, am coordonat comitetul de organizare a Campionatului European din 2020, să fie pe un stadion nou, modern. Şi aveţi tot sprijinul meu şi al guvernului României", a declarat Oprea.

Preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, are încredere că toate criteriile impuse de UEFA pentru organizarea Campionatului European 2020 vor fi respectate de către România: "Când ai infrastructură, gradul de civilitate creşte. Iar acest lucru se poate întâmpla când vom avea un număr mai mare de spectatori pe stadioane. Proiectul pentru Euro-2020, cel cu modernizarea a patru stadioane, va contribui extraordinar de mult, alături de celelalte două stadioane care se vor construi la Craiova şi Târgu Jiu. Bineînţeles că va fi timp pentru modernizarea lor, mâine se semnează actele pentru stadionul de la Craiova. Eu sunt foarte încrezător că toate criteriile vor fi respectate pentru că Guvernul a aprobat master-planul până în 2020, unde avem termenele limiită până la care se pot realiza aceste lucruri. Şi înţeleg că există şi fondurile necesare".

Şi acţionarul FC Dinamo, Ionuţ Negoiţă, speră ca în parcul sportiv din Şoseaua Ştefan cel Mare să fie construit un nou stadion: "Am văzut o sală multifuncţională care e gata, un bazin olimpic de actualitate, urmează o sală de gimnastică, iar parcursul firesc ar fi să se continue cu un stadion. Se profilează un stadion cu o capacitate de 25-30.000 de locuri şi sperăm să fie cât mai interesant din punct de vedere ahitectural. Dar cel mai important este să fie", a declarat Negoiţă.

Bucureştiul a fost desemnat de membrii Comitetului Executiv al UEFA să găzduiască, pe Arena Naţională, patru meciuri, trei din faza grupelor şi unul din optimile de finală, în cadrul turneului final al Campionatului European de fotbal din 2020, alături de alte 12 oraşe.

În decembrie 2012, UEFA a decis să organizeze, sub sloganul "EURO pentru Europa", un turneu final de-a lungul întregului continent, pentru a marca 60 de ani de la prima ediţie a Campionatului European, care a avut loc în 1960.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici