CSM Bucureşti - Steaua Bucureşti 25-28, în etapa a 19-a din Liga Naţională de handbal masculin

Steaua Bucureşti este performera etapei a 19-a în Liga Naţională de handbal masculin, după victoria cu 28-25 pe terenul echipei CSM Bucureşti. HC Dobrogea Sud Constanţa a luat avans după ce a plecat cu trei puncte de la Timişoara, scor 30-27 în faţa echipei locale Poli.

79 afișări
Imaginea articolului CSM Bucureşti - Steaua Bucureşti 25-28, în etapa a 19-a din Liga Naţională de handbal masculin

CSM Bucureşti - Steaua Bucureşti 25-28, în etapa a 19-a din Liga Naţională de handbal masculin

Cu şase jucători indisponibili, un lot destul de subţire şi două înfrângeri suferite în ultimele două etape, Steaua a dat lovitura pe terenul echipei CSM Bucureşti. Gazdele au fost în fruntea Ligii Naţionale în prima jumătate a sezonului, dar în această perioadă par o formaţie blazată.

Trupa lui Ovidiu Mihăilă a jucat cu sufletul, iar la finalul celor 60 de minute a obţinut o victorie meritată. De partea cealaltă, CSM Bucureşti a suferit a treia înfrângere în ultimele cinci etape şi locul 1 la finalul sezonului pare tot mai greu de obţinut. HC Dobrogea Sud Constanţa s-a desprins deja la 5 puncte, după victoria înregistrată la Timişoara. Între cele două echipe s-a intercalat şi Potaissa Turda – 42 puncte.

În etapa a 19-a s-au mai înregistrat rezultatele: CSM Bacău – Dinamo Bucureşti 23-35, U Cluj – HC CS Buzău 25-31, CSU Suceava – Minaur 30-24, CSM Făgăraş – Dunărea Călăraşi 22-24. Partida CSM Focşani – Potaissa Turda se va disputa joi, de la ora 18:30

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici