Doroftei, după alegerea ca şef al Federaţiei de Box: M-aţi făcut să plâng de fericire

Fostul pugilist Leonard Doroftei a declarat, pentru MEDIAFAX, că a fost extrem de emoţionat vineri, când a fost ales în funcţia de preşedinte al Federaţiei Române de Box, precizând că i-au dat lacrimile văzând bucuria şi entuziasmul celor care l-au ales.

245 afișări
Imaginea articolului Doroftei, după alegerea ca şef al Federaţiei de Box: M-aţi făcut să plâng de fericire

Doroftei, după alegerea ca şef al Federaţiei de Box: M-aţi făcut să plâng de fericire (Imagine: Andreea Alexandru/Mediafax Foto)

"Vineri a fost un moment fericit pentru mine. Alegerea în funcţia de preşedinte al Federaţiei Române de Box m-a emoţionat, mi-au dat lacrimile în momentul în care am fost ales preşedinte, văzând bucuria şi entuziasmul celor care m-au ales. De la marile victorii şi meciuri pentru titlul mondial de la Bucureşti sau San Antonio nu m-am mai simţit aşa. Mulţumesc în primul rând echipei mele, lui Francisc Vaştag, Vasile Câtea, Relu Auraş, Adrian Lăcătuş, Marcel Boboc, Titi Tudor, Marian Simion, lui Mihai Craiu, ziariştilor Viorel Sima şi Adrian Fetecău pentru susţinerea pe care mi-au acordat-o la alegerile pentru preşedintia Federaţiei Române de Box. Apoi vreau să le mulţumesc oamenilor de box care m-au votat, iubitorilor sportului, presei, reprezentantilor ANST, COR care au fost alături de mine în încercarea de a salva federaţia de la dezafiliere", a spus Doroftei.

El a precizat că este conştient că la federaţie sunt multe lucruri de pus la punct, însă a adăugat că are alături o echipă formată din nume mari din boxul românesc.

"Euforia s-a încheiat! Ştiu că avem foarte multă treabă la federaţie. Sunt multe lucruri care trebuie puse la punct, dar nu le pot face pe toate într-o zi. Vreau ca aceia care m-au susţinut să vină alături de mine în federaţie, în Biroul Federal, pentru a putea conduce efectiv boxul. Am alături o echipă formată din toate numele mari din boxul românesc", a menţionat Doroftei.

Fostul pugilist Leonard Doroftei a fost ales, vineri, în funcţia de preşedinte al Federaţiei Române de Box, în cadrul Adunării Generale Extraordinare a forului, ce a avut loc la sediul ANST. Doroftei a primit 84 de voturi, în timp ce contracandidatul său, Fănel Trandafir, a primit 29. Două voturi au fost anulate.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici