Ecuadorianul Valencia trece în fruntea listei golgheterilor de la mondiale. Olanda - Ecuador 1-1

Olanda şi Ecuador au remizat vineri seara în grupa A, la Campionatul Mondial de fotbal din Qatar, scor 1-1 (1-0), golurile fiind marcate de Gapko şi valencia, într-o partidă în care sudamericanii au arătat mai multă prospeţime şi energie în joc, având cele mai mari ocazii.

250 afișări
Imaginea articolului Ecuadorianul Valencia trece în fruntea listei golgheterilor de la mondiale. Olanda - Ecuador 1-1

Olandezii au marcat deja în minutul 6 şi au dat senzaţia că vor domina partida. Cody Gakpo a şutat din afara careului şi l-a învins Andries Noppert, aflat la a doua selecţie şi la primul gol primit în portocaliu.

Ecuadorul a replicat bine, echilibrând partida şi tatonând zona careului de 16 metri al olandezilor. Valencia, autor a două goluri împotriva Qatarului, l-a întins pe Andries Noppert, în minutul 32, cu un şut din marginea suprafeţei de pedeapsă, anunţând parcă golul egalizator din repriza secundă.

Prima parte nu s-a încheiat însă înainte ca arbitrul partidei să fi anulat un gol al sudamericanului Pervis Estupinan, pe motiv de offside, în primul minut suplimentar de joc.

Acelaşi Pervis Estupinan a stat la originea golului egalizator din minutul 49, şutul acestuia respins de portar, fiind reluat în plasă de Valencia. Acesta a ajuns astfel la al treilea gol în Qatar, fiind momentan liderul marcatorilor de la această ediţie.

Minutul 58 le-a aduc ecuadorienilor cea mai mare dublă ocazie a partidei. Valencia a şutat periculos, însă mingea a fost blocată, imediat după aceea Gonzalo Plata prelund şi expediind o lovitură bine plasată ce l-a depăşit pe Noppert, dar a lovit bara.

Olandezii au părut că nu mai au suflu, fiind dominaţi cu un raport al şuturilor spre poartă de 7-1 în favoarea Ecuadorului.

Ultima fază notabilă a meciului a fost accidentarea lui Valencia, care a fost scos din teren pe tagă în minutul 90.

Un egal care le menţine pe cele două echipe la egalitate de puncte, câte 4, pe primele două locuri şi care o favorizează mai mult pe Olanda, care în ultima etapă joacă cu Qatar.

Ecuadorienii îşi vor disputa un loc în optimi cu Senegal, o remiză fiindu-le suficientă, indiferent de rezultatul celuilalt meci, la fel ca şi olandezilor.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici