Eliza Buceschi a semnat prelungirea contractului cu Rapid

Handbalista băimăreană Eliza Buceschi a semnat prelungirea contractului cu Rapid Bucureşti până în 2023, a anunţat vineri clubul bucureştean.

101 afișări
Imaginea articolului Eliza Buceschi a semnat prelungirea contractului cu Rapid

Eliza Buceschi a semnat prelungirea contractului cu Rapid

Conform anunţului grupării alb-vişini „coordonatorul de joc este o jucătoare exponenţială pentru echipa condusă de Carlos Viver şi David Ginesta.”

„Va fi cel de-al treilea sezon în tricoul alb-vişiniu pentru Eliza, iar experienţa acumulată în Giuleşti o va ajuta pe Rapid să-şi îndeplinească obiectivele în următoarea ediţie de campionat”,  scrie pe pagina de facebook a clubului, care mai precizează că ştirea este veridică, spre deosebire de un anunţ făcut în mediile sociale pe 23 februarie, atunci când Buceschi a fost anunţată ca transferată la CSM Bucureşti, cu o zi înaintea meciului direct cu CSMB.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici