FRF a aprobat protocolul medical pentru începerea antrenamentelor echipelor de fotbal. Reguli greu de respectat

  • Comitetul de Urgenţă al FRF a aprobat ”Protocolul medical pentru reluarea antrenamentelor”
  • Protocolul stipulează câteva reguli destul de dificil de respectat de către jucători
  • FRF a comunicat faptul că a pus la dispoziţia cluburilor alte trei documente cu recomandări privind nutriţia şi recuperarea după inactivitate.
277 afișări
Imaginea articolului FRF a aprobat protocolul medical pentru începerea antrenamentelor  echipelor de fotbal. Reguli greu de respectat

FRF a aprobat protocolul medical pentru începerea antrenamentelor echipelor de fotbal. Reguli greu de respectat

Comitetul de Urgenţă al FRF a aprobat ”Protocolul medical pentru reluarea antrenamentelor” pentru pregătirea echipelor de fotbaI având în vedere faptul că se preconizează ca peste o lună să se dea startul campionatului.

Astfel, protocolul stipulează câteva reguli destul de dificil de respectat de către jucători în cazul unei pregătiri adecvate.

Astfel, vestiarele nu vor putea fi folosite, fiecare jucător urmând să se schimbe în camera de cazare. Cum majoritatea echipelor nu dispun de camere, fiecare fotbalist va trebui să vină gata echipat la stadion.

Fotbaliştii se vor antrena în grupuri de maxim 4 jucători, lucru iar destul de improbabil având în vedere faptul că antrenorii vor avea de efectuat o pregătire specifică, normală pentru debutul campionatului.

În plus, fotbaliştii trebuie să respecte o distanţă de circa 2 metri, conform protocolului.

FRF a comunicat faptul că a pus la dispoziţia cluburilor alte trei documente cu recomandări privind nutriţia şi recuperarea după inactivitate.

”Protocolul a fost elaborat în urma consultărilor avute cu reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii, Ministerului Tineretului şi Sportului, precum şi ai Institutului Naţional de Sănătate Publică.

De asemenea, Federaţia Română de Fotbal a venit în sprijinul cluburilor şi le-a pus la dispoziţie alte trei documente elaborate de Comisia Medicală a FRF:

Recomandări nutriţionale pentru reintegrarea la efort;
Prevenirea accidentărilor în fotbal după o perioadă lungă de inactivitate;
Recomandări psihologice privind perioada revenirii la activitatea sportivă obişnuită”,a anunţat FRF.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici