Joseph Blatter transmite condoleanţe după decesul fostului arbitru Nicolae Rainea

Preşedintele FIFA, Joseph Blatter, a trimis o scrisoare Federaţiei Române de Fotbal în care şi-a exprimat tristeţea după decesul fostului arbitru Nicolae Rainea, informează frf.ro.

139 afișări
Imaginea articolului Joseph Blatter transmite condoleanţe după decesul fostului arbitru Nicolae Rainea

Joseph Blatter (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Vă rog să acceptaţi condoleanţele mele pentru dispariţia fostului arbitru Nicolae Rainea. Numeroasele sale contribuţii la jocul de fotbal vor fi ţinute minte, în special cele de la finala UEFA Euro 1980 şi de la cele trei Campionate Mondiale FIFA la care a participat. În numele întregii comunităţi fotbalistice internaţionale, v-aş fi recunoscător dacă puteţi transmite condoleanţele noastre familiei şi celor dragi. Ne-am dori ca, într-o oarecare măsură, cuvintele noastre să aducă puţină pace şi alinare în aceste momente triste", a notat preşedintele FIFA.

Fostul arbitru FIFA Nicolae Rainea a încetat din viaţă, miercuri, la vârsta de 81 de ani. Trupul neînsufleţit al lui Nicolae Rainea este depus la capela Sf. Sofia din Galaţi, iar înmormântarea, cu onoruri militare, va avea loc sâmbătă, la ora 10.00, la cimitirul Eternitatea.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici