Miodrag Belodedici şi Ion Vlădoiu vor face parte din Comisia Tehnică a FRF

Miodrag Belodedici şi Ion Vlădoiu vor face parte din Comisia Tehnică a FRF pentru sezonul competiţional 2015-2016, anunţă forul de la Casa Fotbalului, după Comitetul Executiv de luni.

202 afișări
Imaginea articolului Miodrag Belodedici şi Ion Vlădoiu vor face parte din Comisia Tehnică a FRF

Miodrag Belodedici (Imagine: Alexandru Mihaescu/Mediafax Foto)

Tot începând de luni, FRF are o nouă organigramă."Schimbarea organigramei FRF s-a făcut la propunerea administraţiei. Este o organigramă cu un format modern, adaptat tuturor provocărilor pe care le întâmpinăm. Ca noutăţi, precizez înfiinţarea unui consiliu administrativ cu mediul de afaceri, în care se vor regăsi toţi partenerii FRF, precum şi un departament de medicină", a declarat preşedintele FRF, Răzvan Burleanu.

Comisia Medicală este condusă de Ion Bogdan Codorean, din această mai făcând parte medicul Pompiliu Popescu, dar şi Flavian Arămitu (FC Steaua).

Pe de altă parte, Comitetul Executiv al FRF a aprobat şi ca Radu Vişan să fie propus pentru a face parte din Comisia Asociaţiilor Naţionale şi Ciprian Paraschiv să fie propus ca membru în Comisia de Futsal şi Beach Soccer, ambele comisii UEFA.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici