Morariu: Personajul de tip "Obreja" este unul perimat

Preşedintele COSR, Octavian Morariu, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că Rudel Obreja, conducătorul Federaţiei Române de Box, este un personaj perimat care trebuie să aparţină irevocabil trecutului, precizând că acesta este un distrugător al boxului amator românesc.

148 afișări
Imaginea articolului Morariu: Personajul de tip "Obreja" este unul perimat

Morariu: Personajul de tip "Obreja" este unul perimat (Imagine: Victor Ciupuliga/Mediafax Foto)

"După cum se ştie, nu am dorit să răspund acestui atac josnic, acestei agresiuni verbale incalificabile. Mă simt însă obligat să o fac, în primul rând pentru a răspunde solicitărilor venite din partea adevăratei familii a boxului românesc, cea a marilor campioni, autentici şi reprezentativi pentru ţara noastră atât din punct de vedere sportiv, cât şi moral. Aceste solicitări sunt întocmai în spiritul principalei mele preocupări, aceea de a proteja în primul rând interesele sportivilor. Da, mă aflu în slujba cuiva, şi anume a sportivilor în particular, şi a intereselor sportului românesc, în general, dar a nimănui altcuiva. Îmi permit acest lucru cu pasiune şi din convigere, fără nicio pretenţie financiară. Cine, de aici, poate afirma acelaşi lucru despre Rudel Obreja?", a spus Morariu.

Octavian Morariu îl acuză pe Rudel Obreja că merge pe cadavre pentru a-şi atinge obiectivele personale.

"Personajul de tip «Obreja» este unul perimat, care trebuie să aparţină în mod irevocabil trecutului, chiar dacă acest trecut este recent şi a permis apariţia şi progresul acestuia până în prezent. Dacă cineva calcă pe cadavre, acela nu sunt eu, ci acei conducători care uită pentru ce au fost aleşi şi, cu demagogie obraznică şi persistentă, deturnează eforturile tinerilor, ambiţia şi entuziasmul care le hrănesc visele, către interesul personal şi al celor din propria gaşcă. În presă, Rudel Obreja a fost prezentat într-o manieră care-l înfăţişează ca pe un fel de Robin Hood, când el este de fapt contrariul. El este în realitate un distrugător al boxului românesc amator. Modelul astfel creat, cel al patriotului în luptă cu organismele internaţionale conspiratoare împotriva interesului naţional, cu complicităţi locale, clişeu des folosit la noi nu numai în sport, este nu doar fals, dar şi extrem de periculos", a adăugat Morariu.

Preşedintele COSR a afirmat că se delimitează de acţiunile întreprinse de Rudel Obreja.

"Se pare că în această ţară se uită tot mai des că trăim după legi şi regulamente, atât naţionale, cât şi supranaţionale şi internaţionale. A încuraja nerespectarea acestora prin crearea şi promovarea modelelor de tip «Obreja» constituie un risc incalculabil pentru evoluţia sportului. Mă delimitez clar, hotărât şi cu fermitate de un asemenea demers intelectual, de cele mai multe ori pornit din ignoranţă sau teribilism, sau, mai grav, din nevoia sau din obsesia de senzaţional", a completat Morariu.

Octavian Morariu susţine că preşedintele Federaţiei Române de Box a ignorat cu bună ştiinţă avertismentele primite din partea AIBA.

"Avertismentele adresate lui Rudel Obreja nu sunt de ieri sau de luna trecută, ele au fost făcute de mult timp. Acesta le-a ignorat cu bună ştiinţă, periclitând participarea la Jocurile Olimpice de la Londra a tinerilor boxeri, băieţi şi fete, visul oricărui sportiv. În acest sens, declaraţia potrivit căreia nu este «dramă» dacă nu se merge la Jocurile Olimpice, este cel puţin iresponsabilă şi demonstrează un dezinteres total, dacă nu chiar dispreţ, pentru boxul şi boxerii amatori, buni doar pentru a evolua către profesionismul domnului Obreja", a subliniat Morariu, care a precizat că COSR a investit în perioada 2009-2011 758.171 de lei în boxul amator.

În cazul în care Rudel Obreja nu va demisiona de la conducerea federaţiei până la data de 1 septembrie, aceasta va fi dezafiliată de la AIBA.

"Dacă până la 1 septembrie nu se confirmă demisia lui Rudel Obreja, federaţia va fi dezafiliată. Un proces de reafiliere durează între doi şi trei ani. Există riscul să se piardă spaţii, active şi generaţii care ar asigura viitorul boxului românesc. Departamentul nostru juridic va face orice e posibil pentru a împiedica asta. Singurii care pot rezolva problema sunt cei din lumea boxului pentru că prerogativele au fost preluate de secretarul general şi nu de un vicepreşedinte, astfel că deja se poate cere organizarea de alegeri. Dacă Rudel Obreja are dreptate, de ce se fereşte de alegeri? Eu nu pot aştepta ce spune TAS pe 21 septembrie, pentru că punem în primejdie calificarea sportivilor la Jocurile Olimpice. Îi solicit să facă un gest, iar alegerile să fie libere, să poată participa oricine, ceea ce statutul nu permite aşa ceva. Nouă nu ni s-a cerut părerea când a fost făcut statutul, pentru că am fi reacţionat, deoarece acesta nu este în sprijinul Cartei Olimpice", a menţionat Morariu.

Rudel Obreja se află de mai mult timp în conflict cu conducerea AIBA, care îi cere demisia din funcţia de preşedinte al FR Box. AIBA a notificat, la 9 august, FR Box că va fi dezafiliată dacă Obreja nu renunţă la funcţia sa până la 31 august.

Obreja i-a reproşat, săptămâna trecută, preşedintelui COSR, Octavian Morariu, că a luat partea AIBA în loc să apere interesele FR de Box. Subiectul conferinţei de presă organizate Morariu este legat de situaţia de la forul român de box.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici