Roger Federer a câştigat pentru a şaptea oară turneul de la Halle

Tenismanul elveţian Roger Federer, cap de serie numărul 2 şi locul 4 ATP, a câştigat, duminică, pentru a şaptea oară în carieră turneul de la Halle (Germania), dotat cu premii în valoare totală de 809.600 de euro.

415 afișări
Imaginea articolului Roger Federer a câştigat pentru a şaptea oară turneul de la Halle

Roger Federer a câştigat pentru a şaptea oară turneul de la Halle (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Federer l-a învins, în finală, cu scorul de 7-6 (2), 7-6 (3), după o oră şi 28 de minute, pe columbianul Alejandro Falla, poziţia 69 în ierarhia mondială, informează L'Equipe.

Tenismanul elveţian a jucat a noua finală din carieră la Halle, turneu pe care l-a mai câştigat în 2003, 2004, 2005, 2006, 2008 şi 2013.

În urma succesului de la Halle, Roger Federer a primit 250 de puncte ATP şi un cec în valoare de 128.860 de euro, în timp ce Falla a încasat 67.865 de euro şi 150 de puncte ATP.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici