Serena Williams, în turul 3 la Australian Open

Serena Williams (SUA; 16 WTA) merge în turul 3 la Australian Open. În runda secundă, sportiva a trecut de Eugenie Bouchard (Canada; 79 WTA), cu dublu 6-2. Partida a durat o oră şi 11 minute.

257 afișări
Imaginea articolului Serena Williams, în turul 3 la Australian Open

Serena Williams, în turul 3 la Australian Open

Una dintre favoritele la accederea în fazele finale ale competiţiei din Australia nu a avut probleme în faţa lui Bouchard. A forţat încă din primul game şi a reuşit să ”spargă” pe serviciul adversarei. De altfel, Williams şi-a adjutecat toate game-urile începute de oponentă. A cedat şi ea de două ori pe propriul serviciu, dar a reuşit să-şi treacă în cont primul joc. Campioana americană a stat excelent la retur, unde a avut un procentaj al punctelor câştigate pe primul, de 57 %.

Serena Williams a debutat bine şi în setul 2, dar, deşi a avut 3 posibilităţi de break, primul game l-a luat Buchard de această dată. Echilibrul s-a menţinut până la scorul de 2-2, când sportiva de pe locul 16 WTA a trecut la conducere. Până la final, ea şi-a mai adjudecat un break şi a închis meciul cu acelaşi 6-2.

În turul următor, Williams va da peste Dayana Yastremska (Ucraina; 57 WTA), în vârstă 18 ani, care a produs surpriza în runda secundă. A trecut de favorita Suarez Navarro (Spania; 23 WTA), scor 6-3; 3-6; 6-1.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici